Cercetătorii germani au stabilit cât timp rezistă virusul SARS-CoV-2 în corpul pacienților decedați
Cercetătorii germani au stabilit cât timp rezistă virusul SARS-CoV-2 în corpul pacienților decedați
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVirusul SARS-CoV-2 rezistă până la cinci zile în corpul pacienților decedați, au descoperit cercetătorii germani de la Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf, după ce au efectuat mai multe autopsii. Rezultatele studiului au fost publicate în revista Annals of Internal Medicine, potrivit site-ului Science et Avenir, citat de digi24.ro.
Prezența virusului în corpul pacienților decedați a mai fost demonstrată, însă acest studiu este cel mai detaliat de până acum, chiar dacă are la bază doar 12 autopsii.
Vârsta medie a decedaților este de 73 de ani, iar medicii legiști de la Centrul Medical Universitar Hamburg-Eppendorf, Germania, au folosit un scaner performant pentru analiza țaesuturilor, dar și teste PCR pentru detectarea prezenței virusului.
Pe lângă identificarea cauzei morții - cheaguri de sânge în plămâni, care au dus la embolism pulmonar - medicii au găsit RNA de SARS-CoV-2 în plămânii tuturor pacienților.
De asemenea, virusul a fost identificat și în alte organe: faringe, inimă, ficat, rinichi. La unu din patru pacienți, a fost detectat RNA viral în creier și în vene din picior.
Studiul nu a putut determina însă dacă virusul găsit este infecțios.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News