CETATEA CARSIUM va fi reabilitată și valorificată cultural. Țuțuianu speră ca, astfel, să crească potențialul turistic al județului Constanța!
CETATEA CARSIUM va fi reabilitată și valorificată cultural. Țuțuianu speră ca, astfel, să crească potențialul turistic al județului Constanța!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVineri, 13 iulie a.c., în cadrul Consiliului Județean Constanța a fost semnat contractul de finanțare al proiectului „ Restaurarea, conservarea, amenajarea și valorificarea cultural – artistică a Cetății Carsium ( Hârșova)”, în valoare de 2,3 milioane de euro.
Obiectivele specifice ale acestui proiect se definesc prin realizarea lucrărilor de consolidare, realizarea unui corp multifuncțional care să poată asigura toate utilitățile administrative necesare, asigurarea dotărilor ce se impun, realizarea activităților de marketing, precum și creșterea numărului de vizite la acest obiectiv de patrimoniu cultural.
„Eforturile de a atrage fonduri pentru județul nostru continuă să se concretizeze. Semnarea acestui contract reprezintă un pas imens pentru viață culturală a acestui județ. Promovarea turistică reprezintă un element primordial în acest domeniu. Eu personal, în calitate de președinte al Consiliului Județean Constanța, mă voi implica cu toate resursele necesare pentru a putea asigura și pentru a duce la bun sfârșit finalizarea acestui proiect. Întotdeauna am susținut o abordare bazată pe profesionalism, experiență și pe strategii durabile”, a declarat Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu.
Turismul este o parte integrantă a dinamismului economic al unei regiuni, iar reprezentanții CJC speră că acest proiect să ducă la dezvoltarea potențialului turistic. Proiectul are o durata de implementare de 46 de luni de la semnarea contractului de finanțare.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News