CFR Călători renunţă la agenţia de voiaj din Constanţa
CFR Călători renunţă la agenţia de voiaj din Constanţa
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestCFR Călători, compania naţională de transport feroviar de călători, va închide aproape jumătate dintre agenţiile de voiaj, urmând să înfiinţeze birouri de voiaj în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele respective. Potrivit unui anunţ al companiei, reorganizarea activităţii agenţiilor de voiaj ca începe de joi, 10 ianuarie şi vizează închiderea definitivă a agenţiilor din Alexandria, Bistriţa şi Zalău. Totodată, vor fi închise şi agenţiile agenţiile de voiaj CFR din Drobeta Turnu Severin, Deva, Petroşani, Baia Mare, Satu Mare, Târgu Mureş, Galaţi, Buzău, Brăila, Focşani şi Constanţa, înfiinţându-se birouri de voiaj în incinta staţiilor de cale ferată din oraşele respective. "CFR Călători îşi propune ca, prin aceste modificări, activitatea desfăşurată în cadrul birourilor voiaj să aducă mai aproape de pasageri informaţia de care au nevoie şi cele mai prompte variante de călătorie în ţară şi în străinătate, deoarece o gară reprezintă poarta de intrare spre destinaţia dorită", se menţionează în comunicatul CFR Călători. Reprezentanţii companiei nu au precizat dacă reorganizarea activităţii de voiaj vizează şi reduceri de personal.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News