REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

CFR-iștii anunță un haos și mai mare, în gări, din cauza condițiilor precare de muncă

CFR-iștii anunță un haos și mai mare, în gări, din cauza condițiilor precare de muncă

Marieta STEFAN 16 septembrie 2023 | 00:00 2408

A fost haos în gări vineri, 15 septembrie. Două sindicate feroviare au fost în grevă de avertisment și nu au circulat între orele 7:00 - 9:00. Angajații de pe calea ferată cer salarii mai mari şi condiţii de lucru mai bune. Sunt nemulțumiți de faptul că bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023 - 2024 nu a fost aprobat nici până acum, că nu li s-au mărit salariile, că nu s-au făcut investiţii în infrastructura învechită și că Legea 195/2020 nu este aplicată integral. Ei au organizat o grevă de avertisment și, dacă la masa tratativelor nu vor obține satisfacerea doleanțelor, sunt gata să intre în grevă generală. 

CFR-istii anunta un haos si mai mare, in gari, din cauza conditiilor precare de munca

Greva de avertisment, organizată de federațiile sindicale din CFR, vineri, în intervalul orar 07.00 - 09.00, au afectat atât călătorii, cât și operatorii de transport de călători și de marfă, care nu și-au putut desfășura activitatea feroviară, conform graficului normal de circulație. Sindicatele din Constanța sunt alături de cei care au încetat lucrul.

„Sindicatele sunt la baza piramidei. Împreună formează uniuni, iar uniunile sunt afiliate la federații. Sindicatul nostru, CFR Tomis Constanța, face parte din Uniunea Teritorială Feroviară Mișcare Comercial, parte din Federația Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, care împreună cu cele două federații ELCATEL și Drum de Fier au format o alianță care negociază cu cele două ministere, al Finanțelor și al Transporturilor și duc tratative”, a declarat pentru Replica, Iulian Chila, liderul Sindicatului CFR Tomis Constanța.

Ce să rectifici dacă nu ai aprobat inițial un buget?

Lucrătorii din CFR sunt nemulțumiți de faptul că bugetul de venituri și cheltuieli pe anul  2023 - 2024 nu a fost aprobat nici până acum, că nu li s-au mărit salariile, că nu s-au făcut investiţii în infrastructura învechită și că legea 195/2020 nu este aplicată integral. Ei sunt gata să intre și într-o grevă generală, dacă nu le sunt satisfăcute doleanțele.

„Așteptăm să vedem ce hotărâre va lua ministrul Grindeanu împreună cu ministrul de Finanțe referitor la bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2023 – 2024, care nu a fost aprobat nici până în luna a noua. Mai mult, au fost oferite de sindicate trei variante de buget, respinse de Ministerul de Finanțe. Grindeanu a spus că se va rezolva problema la rectificarea bugetară, dar ce să rectifici dacă nu ai aprobat inițial un buget? De asemenea, vrem aplicarea integrală a Legii 195/2020 deoarece unul dintre articole prevede ca ceferiștii care au vechime de 30 de ani de muncă să se poată pensiona cu 5 ani mai devreme. Vedem care sunt rezultatele negocierilor, apoi vom hotărî într-o ședință cu cele două federații ce este de făcut. Nu excludem nici o grevă generală”, a concluzionat liderul Sindicatului CFR Tomis Constanța.

Reamintim că greva de avertisment a fost declanșată de Federaţia Naţională Feroviară Mişcare Comercial Vagoane şi Alianţa Sindicală a Federaţiilor "Drum de Fier - Elcatel".

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Întreb și eu,de curios,de ce n ați zis și cerut astea în ani,adică mulți ani.Altceva va doare,buzunarul.Intreb doar ca să știu.Reduceri,voucere,ca flamanzi n ați fost,în zeci și zeci de ani lucrând în aceleași condiții. Dați o pe bune și ziceți.Buzunarul propriu.Ca patrioti sau mai buni nu cred că v ați făcut.
0
0
CFR era considerat a doua armata a tarii. Dupa anul 1989 a fost vaca de muls, iar guvernele si-au vazut de interesele proprii ignorand investitiile in transportul feroviar fiindca nu aducea profit pe termen scurt.. Investitiile zero in comapanie si transferul catre favorizati de politic au adus compania in situatia sa fie cenusereasa societatii.
1
0
Când e vorba să dea bani la oameni guvernul e surdo mut La taxe și impozite latră într-o veselie Tara e furată zilnic fraierii țării plătesc jumate de impozit la salarii TVA facturi și alimente Ei un salariu in r*mânia și-l dai la stat înapoi Nici pe timpul comuniștilor statul nu te taxa așa tare Tot ce se fură in r*mânia plăteste salariații și pensionarii vinovații societății Din CFR și alte meserii periculoase cu gaze toxice și muncă cu condiții grele statul te scoate la pensie ca frizerul la șaizeci și cinci de ani Statul să știe un lucru că într-o zi va fi grevă generală în toate domeniile de activitate bubuie mămăliga In r*mânia totul trebuie luat de la zero mafia și corupția distruge oameni și generații de tineri fără viitor
8
2

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510