REPLICA ONLINE CONSTANTA

23.4° Constanța Mar., 23 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6799
23.4° Constanța Marți, 23 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6799
 

China: Nouă morţi şi două persoane sub dărâmături după prăbuşirea unei săli de sport

China: Nouă morţi şi două persoane sub dărâmături după prăbuşirea unei săli de sport

A.F. 25 iulie 2023 | 00:00 245

Nouă persoane şi-au pierdut viaţa după ce acoperişul unei săli de sport s-a prăbuşit la un gimnaziu din nord-estul Chinei, iar două sunt încă prinse sub dărâmături, a anunţat luni agenţia oficială Xinhua, preluată de AFP.

China: Noua morti si doua persoane sub daramaturi dupa prabusirea unei sali de sportSursa foto: China Xinhua News /Facebook

Clădirea s-a prăbuşit duminică la ora locală 15.00 (07.00 GMT) la Qiqihar, în provincia Heilongjiang, potrivit Xinhua.

Până luni la orele 03.00 (duminică, 19.00 GMT), 13 persoane fuseseră scoase de sub dărâmături, dintre care "trei au fost scoase fără niciun semn de viaţă, iar alte şase au murit după eşecul îngrijirilor medicale", a spus agenţia.

Imagini la postul naţional de televiziune CCTV au arătat acoperişul sălii de sport prăbuşit complet şi membri ai echipelor de salvare săpând printre ruine.

"A fost lansată o operaţiune de căutare şi salvare implicând aproape 160 de pompieri şi 39 de camioane de pompieri", a informat CCTV.

Potrivit primelor elemente ale anchetei preluate de Xinhua, muncitorii care au construit clădirea au folosit perlit - o formă de sticlă vulcanică - pentru acoperiş.

Ploaia puternică a provocat expandarea acestui material pe bază de siliciu, antrenând ruperea şi apoi prăbuşirea acoperişului, a precizat agenţia, adăugând că responsabilii companiei de construcţii au fost plasaţi în arest.

Accidentele legate de domeniul construcţiilor sunt frecvente în China, unde există o anumită toleranţă în ceea ce priveşte regulile de securitate, a căror aplicare rămâne puţin respectată.

În 2015, la Tianjin, o explozie uriaşă într-un depozit de produse chimice a ucis cel puţin 165 de persoane, într-una dintre cele mai grave dezastre de acest gen, reaminteşte AFP, citată de Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699