REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.8° Constanța Sâm., 3 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6810
21.8° Constanța Sâmbătă, 3 August 2024 Anul XX Nr. 6810
 

China: Trei morţi şi şase răniţi într-un atac la o grădiniţă

China: Trei morţi şi şase răniţi într-un atac la o grădiniţă

Replica API 5 august 2022 | 00:00 590

Un atac produs miercuri la o grădiniţă din centrul Chinei s-a soldat cu trei morţi şi şase răniţi, a anunţat poliţia locală, citată de AFP.

"Un răufăcător care purta o caschetă şi o mască, înarmat, a năvălit" la ora 10.22 (02.22GMT) în grădiniţa din provincia Jiangxi, potrivit unui comunicat al poliţiei.

Acesta precizează că suspectul, în vârstă de 48 de ani, a fugit şi este căutat activ, dar nu au fost comunicate deocamdată alte detalii cu privire la circumstanţele atacului.

"Serviciile de securitate publică fac totul pentru a-l găsi pe suspect", asigură poliţia din cantonul Anfu, unde a avut loc drama.

Un video difuzat pe internet de Beijing Daily arată un poliţist care duce în braţe spre ambulanţă un copil, citează Agerpres.

Identitatea şi vârsta victimelor nu sunt cunoscute deocamdată, iar comunicatul nu precizează nici arma folosită în atac.

În China, unde portul armelor de foc nu este autorizat pentru cetăţenii obişnuiţi, au loc în mod regulat atacuri cu cuţitul, unele dintre acestea vizând elevi.

Astfel de atacuri se produc în fiecare an, în diferite părţi din ţară, autorii fiind în general indivizi care vor să se răzbune pe societate sau pe instituţia şcolară vizată.

În iunie 2021, un bărbat înarmat cu un cuţit a ucis şase oameni şi a rănit alţi 14 pe străzile din Anqing, în estul Chinei. În aprilie acelaşi an, un bărbat având asupra sa un cuţit a atacat o grădiniţă din Beiliu (sud), omorând doi copii şi rănind 16 persoane. În 2018, un individ care a înjunghiat mortal nouă copii şi a rănit alţi 11 în nordul Chinei a fost condamnat la moarte.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4022312423
5/49
141310402232
joker
1229312768