Chinezii care vor să construiască o termocentrală în România
Chinezii care vor să construiască o termocentrală în România
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestChinezii care vor să construiască o termocentrală nouă de 1 miliard de dolari în Oltenia şi-au făcut firmă în România. Firma poartă numele China Huadian Engineering, a fost înfiinţată imediat după ce Guvernul României a aprobat un memorandum privind mega-investiţia de la Rovinari şi a fost capitalizată cu 1,5 milioane lei. Scopul acesteia este de a asigura consultanţă pentru viitoarea investiţie chinezo - română. China Huadian Group, un consorţiu chinez care a fost selectat de Ministerul Energiei şi Complexul Energetic Oltenia pentru a construi un grup nou de 500 de MW la Rovinari, şi-a înregistat o firmă în România. Denumită China Huadian Engineering Romania, firma a fost înregistată în 10 septembrie 2015. Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, aceasta are un capital social integral subscris şi vărsat de 1,5 milioane lei (360.000 de dolari), are sediul în Central Business Park, Calea Şerban Vodă Bucureşti, şi îl are administrator pe Fangshuai Jiang. Obiectul de activitate îl reprezintă consultanţa pentru afaceri şi management. Firma chinezească a fost făcută imediat după aprobarea în Guvern a unui memorandum pentru investiţia de la Rovinari şi a semnării unui draft de acord între CEO şi grupul chinez. Complexul Energetic Oltenia și compania chineză de stat China Huadian Engineering intenționează să formeze o societate mixtă în parteneriat public-privat, Huadian Oltenia Energy SA, care să implementeze proiectul unui nou grup energetic, de 600 MW, la termocentrala Rovinari. Compania mixtă urmează să contracteze, în acest sens, un împrumut bancar în valoare de peste 574 milioane euro, reprezentând mai mult de două treimi din valoarea totală estimată a investiției, de 847,63 milioane euro, scrie economica.net.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News