Chiţoiu: Impozitarea se va face pe trei trepte, după regionalizare
Chiţoiu: Impozitarea se va face pe trei trepte, după regionalizare
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDupă regionalizare, care va avea loc după revizuirea Constituţiei şi după ce proiectul va fi discutat în USL şi în Guvern, impozitarea se va face pe trei trepte: local, regional şi naţional, a declarat ministru Finanţelor, Daniel Chiţoiu. "Avem în vedere descentralizarea atribuţiilor ministerelor şi instituţiilor de la nivel naţional către regiuni, apoi descentralizarea finanţărilor care se realizează acum la nivel naţional, schimbarea sistemului fiscal actual, pe trei trepte: impozite şi taxe care se vor colecta la nivel local, impozite şi taxe care se vor colecta la nivel regional şi cele care se vor colecta la nivel naţional", a afirmat Daniel Chiţoiu. Ministrul Finanţelor spune că se doreşte un sistem fiscal astfel încât, nici primăriile de comune, nici cele de oraşe sau cele de municipii, dar nici Consiliile judeţene să nu mai stea cu mâna întinsă la Guvern, indiferent de forţa politică ce se află la guvernare, potrivit agerpres.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News