REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
30.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Christine Lagarde (BCE): Fondul de redresare al UE a început să îşi arate influenţa benefică asupra economiei

Christine Lagarde (BCE): Fondul de redresare al UE a început să îşi arate influenţa benefică asupra economiei

A.F. 8 iulie 2024 | 00:00 79

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a afirmat că Fondul de redresare al UE - NextGenUE - se dovedeşte a fi una din poveştile de succes ale blocului comunitar şi începe să îşi arate rezultatele în economie, transmite Bloomberg.

Christine Lagarde (BCE): Fondul de redresare al UE a inceput sa isi arate influenta benefica asupra economieiChristine Lagarde

Facilitatea NextGenUE funcţionează, a declarat şeful BCE cu ocazia unui forum economic organizat la Aix-en-Province (sudul Franţei).

"Printre succese, putem cita inovaţiile, şi, într-un fel, a fost un succes şi decizia comună a liderilor europeni de a lansa un mare împrumut european şi de a-l aloca într-un mod asimetric, potrivit pagubelor şi ororilor suferite de fiecare ţară, cu scopul de a rezolva problemele într-un mod colectiv. Este în vigoare acum şi începe să aibă efecte, atât asupra activităţii economice cât şi datorită adoptării unor reforme structurale", a adăugat Lagarde.

Este posibil ca acestea să fie ultimele declaraţii ale oficialului BCE înaintea perioadei de întrerupere care începe săptămâna viitoare, în avanpremiera deciziei de politică monetară a BCE din 18 iulie.

La începutul acestei luni, Lagarde declara că instituţia nu are încă suficiente dovezi că ameninţările legate de inflaţie au trecut, sporind astfel aşteptările potrivit cărora oficialii nu vor reduce în curând dobânzile.

"Încă ne confruntăm cu câteva incertitudini privind evoluţia inflaţiei, în special privind profiturile, salariile şi productivitatea, şi dacă economia va fi afectată de noile şocuri privind aprovizionarea. Avem nevoie de timp pentru a obţine suficiente date, ca să fim siguri că au fost depăşite riscurile ca inflaţia să depăşească ţinta de 2%", a declarat Lagarde la forumul anual al BCE organizat la Sintra, Portugalia.

În condiţiile în care piaţa forţei de muncă rămâne robustă în zona euro, BCE are timp pentru a evalua viitoarele informaţii şi date. Este prea devreme să proclamăm victoria după recenta creştere a preţurilor, a adăugat şefa BCE.

La forumul de la Aix-en-Provence Lagarde nu s-a confruntat cu întrebări directe din partea audienţei şi nu s-a referit la perspectivele economice actuale sau la situaţia din Franţa. Anunţul suprinzător de luna trecută privind organizarea de alegeri anticipate în Franţa a generat îngrijorări în rândul investitorilor că rezultatul alegerilor va afecta eforturile destinate redresării finanţelor publice.

Până acum, oficialii BCE au urmărit creşterea decalajului dintre randamentele pentru obligaţiunile franceze şi cele germane în timp ce preşedintele BCE, Christine Lagarde, a repetat săptămâna aceasta că decidenţii vor rămâne "atenţi" pentru că "stabilitatea preţurilor depinde în mod evident de stabilitatea financiară", citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510