Christine Lagarde îşi menţine estimările optimiste cu privire la creşterea economică în zona euro
Christine Lagarde îşi menţine estimările optimiste cu privire la creşterea economică în zona euro
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestEconomia zonei euro ar urma să îşi revină în acest an, cu condiţia ca restricţiile destinate combaterii pandemiei de coronavirus să fie ridicate până la finele lunii martie, iar vaccinurile să fie distribuite, a declarat miercuri preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Christine Lagarde
Luna trecută, BCE prognoza că Produsul Intern Brut al zonei euro ar urma să înregistreze un avans de 3,9% în acest an, după o contracţie de 7,3% în 2020.
Însă înmulţirea cazurilor de infecţie cu COVID-19, introducerea de noi restricţii în ţări precum Germania şi Franţa, precum şi un debut lent al campaniilor de vaccinare, pun sub semnul întrebării scenariul de bază al BCE, la doar două săptâmâni de de la începutul anului 2021.
Miercuri, Christine Lagarde a spus că mizează în continuare pe avansul prognozat de BCE, adăugând însă că există unele condiţii. "Cred că ultimele noastre prognoze din luna decembrie sunt în continuare foarte clar plauzibile", a declarat Christine Lagarde la o conferinţă organizată de Reuters Next. "Prognoza noastră este condiţionată de ridicarea măsurilor de izolare până la finele primului trimestru", a spus Lagarde.
Preşedintele BCE a recunoscut că debutul campaniilor de vaccinare a fost unul dificil, adăugând că acesta este un risc care va fi urmărit de BCE. "Ceea ce ar fi un motiv de îngrijorare este dacă după finalul primului trimestru, statele membre ar avea nevoie în continuare de măsuri de izolare şi dacă, de exemplu, programele de vaccinare ar fi încetinite", a adăugat Lagarde.
În schimb, economiştii din sectorul privat au început deja să îşi revizuiască prognozele de creştere pentru zona euro. De exemplu, economiştii de la Bank of America estimează în prezent că economia zonei euro va înregistra în acest an un avans de 2,9%, cu un punct procentual mai puţin decât estimau anterior.
Pentru a susţine economia celor 19 state care au aderat la moneda euro, BCE a prelungit politica sa monetară ultra-relaxată până în 2022, însă în condiţiile în care costul creditului este deja la un minim istoric, coborând chiar şi în teritoriul negativ în unele ţări, impactul stimulentelor BCE este unul limitat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News