REPLICA ONLINE CONSTANTA

26.4° Constanța Dum., 21 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6797
26.4° Constanța Duminică, 21 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6797
 

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 1,8 procente în primele şapte luni

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 1,8 procente în primele şapte luni

Ana Maria LIPAN 15 septembrie 2023 | 00:00 122

Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă) a crescut în primele şapte luni din acest an, comparativ cu perioada asemănătoare din 2022, în termeni nominali, cu 1,8%, informează joi Institutul Naţional de Statistică (INS).

Cifra de afaceri din industrie a crescut cu 1,8 procente in primele sapte luni

În marja creşterilor consemnate s-au raportat procente pozitive în industria prelucrătoare (+2,5%). În schimb, industria extractivă a scăzut cu 13,7%. Pe marile grupe industriale, creşteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+11,5%), industria bunurilor de uz curent (+9,2%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+2,0%). Scăderi s-au înregistrat în industria energetică (-25,6%) şi în industria bunurilor intermediare (-3,3%).

În iulie 2023 comparativ cu aceeaşi lună a anului trecut, cifra de afaceri din industrie a scăzut în termeni nominali, pe ansamblu, cu 2,1%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-12,2%) şi în industria prelucrătoare (-1,7%), scrie agerpres.ro. 

Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat: industria energetică (-42,4%) şi industria bunurilor intermediare (-3,7%). Creşteri au înregistrat: industria bunurilor de capital (+7,8%), industria bunurilor de uz curent (+6,1%) şi industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+1%).

Potrivit sursei citate, în iulie 2023 comparativ cu luna precedentă, cifra de afaceri din industrie a scăzut în termeni nominali, pe total, cu 3,9%, ca urmare a scăderii înregistrate în industria extractivă (-5,9%) şi în industria prelucrătoare (-3,8%). Pe marile grupe industriale, scăderi au înregistrat industria bunurilor de capital (-8,2%), industria bunurilor intermediare (-3,1%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (-0,8%) şi industria bunurilor de uz curent (-0,4%). Industria energetică a crescut cu 3,3%. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712