CINE este INDIVIDUL DROGAT care a fost OPRIT în TRAFIC, cu FOCURI de ARMĂ, de către POLIȚIȘTI
CINE este INDIVIDUL DROGAT care a fost OPRIT în TRAFIC, cu FOCURI de ARMĂ, de către POLIȚIȘTI
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAu avut loc traficul din Constanța, sâmbătă, scene demne de filmele de acțiune. Polițiști din cadrul Biroului Rutier Constanța au efectuat, în jurul orei 07.40, semnal regulamentar de oprire unui conducător auto care se deplasa în municipiu. Întrucât acesta nu s-a conformat indicațiilor polițiștilor, refuzând să oprească, polițiștii au plecat în urmărirea sa. Pentru a opri autoturismul, polițiștii rutieri au tras 8 focuri de armă, atât în plan vertical, cât și în direcția anvelopelor, reușind, într-un final, să-l prindă. Dar cine este individul care a jucat rolul principal? O cunoștință mai veche a oamenilor legii. Se numește Apostol Ion Enache, are 37 de ani și locuiește în Murfatlar.
După imobilizarea autovehiculului, cei doi ocupanți au încercat să fugă, polițiștii reușind să-i prindă în scurt timp și să stabilească identitatea acestora: la volan se afla un bărbat, de 37 de ani, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și se afla sub influența băuturilor alcoolice (0.46 mg/l în aerul expirat), acesta fiind condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. În urma testării rapide pentru substanțe psihoactive, rezultatul a reieșit pozitiv pentru cocaină și barbiturice.
De precizat faptul că individul nu se află la prima abatere. El se afla sub măsura controlului judiciar, pentru furt calificat și conducere fără permis, fapte săvârșite în luna iunie a acestui an. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentat instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă.
IMAGINILE cu momentul FOCURILOR de ARMĂ din TRAFICUL din CONSTANȚA le puteți urmări mai jos:
În 2013 a fost arestat, după ce a spart 15 mașini într-o singură noapte
Împreună cu frații săi, Apostol Ion Enache a spart mai multe mașini în 2013, într-o singură noapte, după ce au ieșit de la discotecă. Nu au putut să fure nici un autoturism, dar, cum nu puteau încheia noaptea de "distracţie" atât de repede, cei şase s-au pus pe furat. Au luat tot ce le-a picat în mână, de la CD-uri, casetofoane, termosuri de cafea şi până la sticle, pe care le-au triat după bunul plac, iar ce nu le era de folos, a fost aruncat pe drum, la întâmplare. A doua zi, poliţiştii s-au trezit asaltaţi de sesizări telefonice, prin care locuitori din Murfatlar reclamau că autoturismele le-au fost vandalizate, li s-au spart geamurile, le-au fost forţate portierele şi le-au dispărut bunuri. Cu ajutorul martorilor, dar şi cu imaginile înregistrate de nişte camere de supraveghere din zonă, oamenii legii au reuşit să dea de urma făptaşilor, organizând în dimineaţa de marţi, 26 februarie, o percheziţie domiciliară. Acolo au fost găsiţi hoţomanii, fiind vorba despre Enache Ion Apostol, de 27 de ani, la acea dată, Costel Cercel, de 22 de ani şi concubinele acestora. Ceilalţi doi, un alt bărbat şi concubina, nu au fost găsiţi, rudele declarând că sunt plecaţi din localitate.
Bărbatul a fost arestat preventiv
Citește și:
Ţiganii care au spart 15 maşini în Murfatlar au fost arestaţi
IMAGINI cu momentul FOCURILOR de ARMĂ din TRAFICUL din CONSTANȚA! Video
URMĂRIRI în TRAFIC, la Constanța, cu FOCURI de ARMĂ! Video
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News