REPLICA ONLINE CONSTANTA

30.2° Constanța Sâm., 27 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6803
30.2° Constanța Sâmbătă, 27 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6803
 

Ciolacu: Aderarea României la OCDE este acum cel mai important proiect de ţară

Ciolacu: Aderarea României la OCDE este acum cel mai important proiect de ţară

Victor ROTARU 26 iulie 2024 | 00:00 118

Premierul Marcel Ciolacu a declarat că, într-un context geostrategic volatil, România rămâne o ancoră de stabilitate şi în domeniul economic, subliniind că în acest context aderarea României la OCDE în 2026 este acum cel mai important proiect de ţară.

Ciolacu: Aderarea Romaniei la OCDE este acum cel mai important proiect de taraMarcel Ciolacu

Premierul a participat la Palatul Victoria, la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

"Anul trecut, am avut una dintre cele mai bune creşteri economice din Europa, iar tendinţele pentru perioada următoare sunt încurajatoare, cu previziuni de peste 3% în 2024 şi 2025. O creştere care se bazează în bună parte pe investiţii. De altfel, anul acesta avem cele mai mari investiţii nete de după Revoluţie, de 58 de miliarde de lei în primele şapte luni, şi ne propunem să depăşim 110 miliarde până la sfârşitul anului. Toate aceste date trebuie să ne ofere încredere în dialogul cu partenerii externi. Rolul dumneavoastră, al diplomaţilor şi al celor care promovaţi economia României, este esenţial în a prezenta România aşa cum este ea: un partener de afaceri de încredere, o destinaţie atractivă pentru cei care vor să investească aici", a afirmat Marcel Ciolacu.

El a adăugat că, de asemenea, e important ca reprezentanţii diplomaţiei române să sprijine firmele româneşti care doresc să îşi extindă activitatea în alte state.

"Sunt din ce în ce mai multe şi din ce în ce mai active. O cifră semnificativă în acest sens este cea a exporturilor. Anul trecut, România a exportat în valoare de aproape 93 de miliarde de euro, iar în acest an, cu certitudine, vom depăşi 100 de miliarde", a spus Ciolacu.

Premierul a punctat că, în acest context, aderarea României la OCDE este acum cel mai important proiect de ţară.

"Statutul de membru al OCDE reprezintă garanţia unor investiţii consistente şi pe termen lung în economie, care vor crea locuri de muncă; a unei administraţii mai performante; a creşterii nivelului de trai pentru toţi românii. Ritmul interacţiunilor cu OCDE este foarte bun, iar mobilizarea trebuie să fie la fel de importantă şi în perioada următoare. Rog toate instituţiile responsabile să trateze procesul cu maximă atenţie şi seriozitate, astfel încât să atingem obiectivul aderării în 2026", a declarat Ciolacu, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
4219716334
5/49
91935222527
joker
51729436