Ciolacu: Cei care au ţinut Guvernul Orban în viaţă sunt răspunzători pentru "dezastrul" îmbolnăvirilor
Ciolacu: Cei care au ţinut Guvernul Orban în viaţă sunt răspunzători pentru "dezastrul" îmbolnăvirilor
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a susţinut marţi că toţi "combinagii" care au ţinut Guvernul Orban 'în viaţă' sunt 'răspunzători', alături de PNL, pentru "dezastrul" în ce priveşte îmbolnăvirile cu COVID-19.
Marcel Ciolacu
"Un nou record negativ - 60 de morţi de COVID-19! Secţiile ATI gem de bolnavi, România a depăşit China la numărul infectărilor. China!!! Toţi trădătorii, toţi fripturiştii, toţi combinagii care au ţinut acest Guvern în viaţă pentru a prinde un nou mandat pe lista de traseişti a PNL sunt răspunzători alături de PNL pentru acest dezastru! La fel şi toate partidele care au girat corupţia, traseismul şi prostia Guvernului PNL! Dezastrul este acum total! Cu economia pusă pe butuci, fără alocaţii dublate, cu pensii mărite în bătaie de joc, sub rata inflaţiei, şi cu o harababură totală în ceea ce priveşte începerea şcolilor", a scris Ciolacu pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a adăugat că social-democraţii, chiar dacă nu au majoritate în Parlament, vor continua să lupte şi să propună soluţii.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News