REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.1° Constanța Mar., 20 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6827
22.1° Constanța Marți, 20 August 2024 Anul XX Nr. 6827
 

Ciolacu, despre măsurile fiscale: 'Am fost la gura prăpastiei

Ciolacu, despre măsurile fiscale: 'Am fost la gura prăpastiei

Virgil STOIAN 2 decembrie 2023 | 08:13 716

Prim-ministrul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri seară, că, dacă nu ar fi fost luate măsurile fiscale, România ar fi rămas de la 1 martie 2024 fără fonduri europene, iar acest lucru ar fi însemnat un dezastru naţional, conform Mediafax.

Ciolacu, despre masurile fiscale: 'Am fost la gura prapastiei

„nu mi-a convenit în primele zile după ce am preluat mandatul, în primul telefon primit de la Comisie, să fiu avertizat că anul viitor se vor tăia fondurile europene, dacă România continuă în acesT ritm şi nu se ia nicio măsură. După vizita în Germania, prima vizită a fost la Bruxelles, să discut şi să văd cifrele. Comisia are cifre la fel ca şi noi, nu trebuie să se mute Ministerul de Finanţe al României. Realitatea era, când am devenit prim-ministru, că ne vom încadra într-un deficit de 6,8 la sută. Lucrul acesta nu se va întâmpla. Aceasta ar fi însemnat să depăşim 0,6 deficitul de anul trecut. Automat de la 1 martie, România ar fi rămas fără fonduri europene. Asta ar fi însemnat un dezastru naţional, o renunţaRe la 70 miliarde de euro şi la reformele din PNRR. Credeţi că eu mi-am dorit să vin şi să am discuţia publică, dar mă bucur că a fost discuţia publică, în ceea ce priveşte taxele şi măsurile fiscale pe care a trebuit să le iau imediat să pot închide anul 2023 şi să am o proiecţe pe 2024 în nişte termeni totuşi corecţi? ”, a declarat Marcel Ciolacu, vineri, la Antena3.

Premierul a explicat că măsurile fiscale nu afectează marea masă a populaţiei.

”Înţeleg că a trebuit să vină Ciolacu să plătească notele de plată, dar aveam un deficit de 9,2 la sută. Am îndatorat ţara într-un an de zile cu 200 miliarde. Nimeni nu a făcut în istoria României aşa ceva. AM promis un lucru, că nu voi lua nicio măsură fiscală care să afecteze marea masă a românilor. Am scos din excepţii, nu am introdus taxe noi, nu am mărit impozite, am venit cu scheme de ajutor acceptate de Comisie ca să nu fie considerate ajutor de stat pe zona de producţie a produselor alimentare şi a materialelor de construcţii. Pentru că producem, suntem în acest moment cel mai mare exportator de grâne din Europa, am depăşit Franţa, după foarte mult timp”, a mai spus Ciolacu.
Scandalul banilor cash

Referindu-se la reacția unor români legate de scandalul banilor cash, Ciolacu a afirmat: „Cu ce am greșit? A fost o propunere, nu a fost a lui Marcel Ciolacu. Prima oară intenția, pe urmă când mi-am luat informațiile că nu se poate aplica real în societate, reacția oamenilor nefiind explicată, un pic și manipulată, n-am avut nicio rușine să vin și să spun în România nu e pregătită în acest moment pentru această decizie”.

Apoi, premierul a adăugat că România s-a aflat în acel moment într-o situație foarte delicată: „Vrem să recunoaștem, bine, nu vrem să recunoaștem, iarăși bine. România a fost la gura prăpastiei. Normal că am cerut o altă dinamică, normal că am cerut soluții, normal că din 10 propuneri 5 au fost proaste fiindcă am pus presiune”.

Întrebat când era România pe punctul de a se prăbuși, Ciolacu a răspuns că în octombrie: „Normal că am pus presiune și pe finanțe și pe miniștrii. (...) Credeți că-mi aduc reorganizările ministerilor, reforma din sistemul bugetar, aplauze sau voturi? Am tăiat la jumătate consilierii, în momentul ăsta cu reorganizarea s-a terminat cu secretarii de stat, șefi de agenții, posturi desființate”, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Romania nu a fost pe marginea prapastiei ci este,doar cu ajutor de la Banca Mondiala mai rezista Romania si anul viitor dar aia vin cu programul lor economic,adica s-a terminat cu totate sinecurile prin care se scurg miliarde de euro in buzunarele baietzilor deshteptzi.
2
0
Va dati seama ce noroc pe noi romanii ca era el premier? Cum ne-a trecut glontu
5
0

REPLICA


LOTO

6/49
482515172434
5/49
12292611027
joker
251140103212