Ciolacu despre moţiunea de cenzură: Negociem cu absolut toate forţele politice, mai puţin cu PNL şi PMP
Ciolacu despre moţiunea de cenzură: Negociem cu absolut toate forţele politice, mai puţin cu PNL şi PMP
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că negociază pentru susţinerea moţiunii de cenzură "cu absolut toate forţele politice, mai puţin cu cele aflate la guvernare", respectiv PNL şi PMP.
Marcel Ciolacu
"Cred că şi celelalte forţe politice vor fi responsabile şi vor vota această moţiune de cenzură. Atributul opoziţiei este de a depune moţiune de cenzură. Este pentru prima oară când nu mai există gri în politica românească, există doar alb şi negru. Cred că este cazul ca românii să afle cine este la putere şi cine este în opoziţie prin acest vot la moţiune", a afirmat Ciolacu, într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament, scrie Agerpres.
Întrebat cu cine negociază PSD, el a răspuns: "Cu absolut toate forţele politice, mai puţin cu forţele politice aflate la guvernare, respectiv PNL şi PMP".
Marcel Ciolacu a adăugat că a avut discuţii deja cu liderul Pro România, Victor Ponta.
"Am avut discuţii şi cu domnul Victor Ponta. Cred că vom vedea la votul moţiunii. (....) Acum câteva zile, domnul Victor Ponta a spus că va vota moţiunea", a declarat liderul interimar al PSD.
El a susţinut că "este cazul ca şi USR să demonstreze dacă este la putere sau în opoziţie".
Potrivit liderului social-democraţilor, "votul va avea loc cât mai repede, respectând Constituţia".
"Avem cinci zile până dăm citire moţiunii şi după trei zile Biroul permanent reunit va programa votul. În cazul în care va fi atacată, aşteptăm decizia CCR. Aşa am auzit de la domnul Orban, că va ataca. (...) Eu doresc să votez cât mai repede. Nu sunt specialist, dar din ce am citit cu staff-ul meu juridic nu este nicio problemă să votăm moţiunea nici în sesiune extraordinară, nici în sesiune ordinară", a arătat Ciolacu.
Parlamentarii Partidului Social Democrat au depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului. Conform documentului intitulat "Guvernul PNL - de la pandemie la pande-mită generalizată", reprezentanţii executivului au încălcat toate regulile impuse cetăţenilor în urma pandemiei cu noul coronavirus.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News