Ciolacu: Lupta pe funcţii şi putere este programul de guvernare al „noului CDR“, moşit de preşedintele Iohannis
Ciolacu: Lupta pe funcţii şi putere este programul de guvernare al „noului CDR“, moşit de preşedintele Iohannis
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele PSD, Marcel Ciolacu, susţine că programul de guvernare al "noului CDR", format din PNL şi USR, "este lupta pe funcţii şi putere" şi nu priorităţile românilor.
Marcel Ciolacu
"Lupta pe funcţii şi putere este programul de guvernare al noului CDR, moşit, pe lângă Constituţie, de preşedintele Iohannis. Nu au înţeles nimic din votul de blam dat de români pe 6 decembrie la adresa lor. Alegerile au trecut, dar problemele românilor au rămas, iar fiecare zi de inacţiune doar le multiplică. Spitalele sunt în continuare suprasolicitate, educaţia copiilor este în continuare abandonată, drama românilor care au rămas fără locuri de muncă se adânceşte. Gaşca pierzătorilor este prea ocupată să-şi împartă funcţii pentru a vedea care sunt adevăratele priorităţi ale românilor: creşterea numărului de teste, creşterea capacităţii ATI astfel încât pacienţii cu forme grave să nu mai fie ţinuţi pe holuri în secţiile de Primiri-Urgenţe, măsuri urgente pentru a redeschide şcolile după vacanţă, aşa cum toată Europa face", a scris Ciolacu, vineri, pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a adăugat că acestea ar trebui să fie priorităţile "unei puteri responsabile şi preocupate într-adevăr de viaţa românilor".
"Dar, noul CDR format din PNL şi USR îşi negociază pe ascuns viitoarele funcţii şi sinecuri. Au expediat pe ascuns problema şcolilor, au prelungit şi înăsprit rapid restricţiile pentru a avea timp să-şi împartă ce nu au câştigat, chinuindu-se să încropească majorităţi care nu vor funcţiona niciodată! Când cea mai rapidă, normală şi eficientă soluţie pentru a rezolva criza gravă de sănătate în care ne aflăm acum este chiar sub ochii lor, dar se fac că nu o văd: Alexandru Rafila", a afirmat preşedintele PSD.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News