REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.1° Constanța Vin., 16 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6823
24.1° Constanța Vineri, 16 August 2024 Anul XX Nr. 6823
 

Ciolacu promite Gabrielei Firea că va fi alături de ea: Cred că s-a terminat cu poveştile de supărări între noi

Ciolacu promite Gabrielei Firea că va fi alături de ea: Cred că s-a terminat cu poveştile de supărări între noi

Victor ROTARU 30 aprilie 2024 | 00:00 304

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat la depunerea candidaturii Gabrielei Firea pentru un nou mandat la Primăria Capitalei, că va fi alături de ea şi de echipă, menţionând că "s-a terminat cu poveştile de supărări" între ei şi "de aranjamente".

Ciolacu promite Gabrielei Firea ca va fi alaturi de ea: Cred ca s-a terminat cu povestile de suparari intre noiMarcel Ciolacu

"Este oficial, din acest moment, Gabriela Firea este candidat al Partidului Social Democrat pentru un nou mandat la Primăria Generală a Capitalei. Este oficial că doamna Gabriela Firea, împreună cu Daniel Băluţă, cu Robert Negoiţă, cu Rareş Hopincă, cu domnul Ciprian Ciucu, cu domnul George Tuţă, cu Adrian Vigheciu vor face echipa de care are nevoie Bucureştiul. Ce îmi doresc ca să fiu mai mult decât sigur e că toţi vor câştiga, îmi doresc ca în perioada următoare de campanie electorală, împreună cu noi, cu toţi colegii voştri, să reuşim să transmitem bucureştenilor proiectul şi programul administrativ pentru Bucureşti", a afirmat Marcel Ciolacu, care a fost alături de Gabriela Firea la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti, la depunerea candidaturii.

El a spus că Bucureştiul are nevoie de un program integrat.

"Bucureştiul are nevoie de Sorin Grindeanu, are nevoie de Alexandru Rafila, are nevoie de Mihai Tudose, să venim şi să prezentăm bucureştenilor fiecare sector, ce înseamnă să venim cu dezvoltare şi, pe urmă, conectivitatea şi totul integrat într-un plan pentru Bucureşti", a adăugat Ciolacu.

Liderul PSD a susţinut că s-au pierdut 4 ani, iar în Bucureşti s-a ajuns la dublarea staţionării în trafic, la construirea a doar 10 locuri de joacă.

"S-au pierdut patru ani, patru ani risipiţi, patru ani câştigaţi pe minciună, pe neadevăruri, pe ură împotriva unora şi altora şi vedem cu toţii unde s-a ajuns. S-a ajuns la dublarea staţionării în trafic, ajungi la 25 de bărcuţe în Herăstrău, la 10 locuri de joacă, la companiile înfiinţate de doamna Firea care au devenit legale între timp, asta înseamnă să confundăm de fapt politica cu administraţia. Administraţia niciodată nu trebuie să aibă culoare", a mai spus Marcel Ciolacu.

Liderul PSD i-a spus Gabrielei Firea că o va susţine necondiţionat.

"Gabi, eu îţi promit că, alături de colegii tăi, în toată această perioadă vom fi alături de voi necondiţionat. Cred că s-a terminat cu poveştile de supărări între noi, de aranjamente, de cine va candida la preşedinte, dacă Gabi Firea va câştiga Bucureştiul. Îmi cer scuze faţă de dumneavoastră, au fost nişte poveşti, după cum bine vedeţi. Chiar PSD are capacitatea să fie o echipă când interesul cetăţenilor cere acest lucru", a mai declarat Ciolacu.

Gabriela Firea şi-a depus candidatura, duminică, la Biroul Electoral de Circumscripţie al Municipiului Bucureşti.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Firea trebuia sa fie in puscarie pentru hotiile din mandatul trecut!! Ai grija Ciolacule ca firea e o scorpie, toti fostii presedinti psd au incercat sa scape de ea , dar, ea a reinascut. Ai facut mare greseala ca ai resurcitat o hiena.
3
0
Vorbiti si de adevaratul program psd, ala de ciordeala! Nu cred ca Bucurestiul are nevoie de slugi psd si ciorditori ca rafila, grindeanu sau tudose
3
0
DLE, CIOLACU....ESTE NORMAL SA FII ALATURI DE DNA. G. FIREA...DAR NU UITA CA ROMANUL...S-A DESTEPTAT...VA FI VOTATA DE CEI DIN AZILELE UNDE ERA SEFA...SI CONDUCEA DIN UMBRA...ASA CA....LUATI-VA GANDUL...VA FI VOTATA DOAR DE DRACU DE LA 12 NOAPTEA...
5
0

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620