REPLICA ONLINE CONSTANTA

27° Constanța Sâm., 17 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6824
27° Constanța Sâmbătă, 17 August 2024 Anul XX Nr. 6824
 

Ciolacu şi Ciucă, pe A7: Nimic nu se poate realiza fără o stabilitate politică; lucrurile bune se fac în echipă

Ciolacu şi Ciucă, pe A7: Nimic nu se poate realiza fără o stabilitate politică; lucrurile bune se fac în echipă

Victor ROTARU 23 martie 2024 | 00:00 192

Preşedintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, au vorbit, vineri, în timpul unei vizite pe şantierul autostrăzii A7, în zona localităţii Adjud, despre importanţa stabilităţii politice şi a lucrului în echipă.

Ciolacu si Ciuca, pe A7: Nimic nu se poate realiza fara o stabilitate politica; lucrurile bune se fac in echipa

"În sfârşit nu vorbim de promisiuni, vorbim de certitudini. Este pentru prima oară când, cu certitudine, Moldova va avea autostradă. Vom avea autostrada Moldovei - A7. (...) Haideţi să fim corecţi: vorbim de o promisiune şi o obligaţie pe care România şi-a luat-o prin PNRR. A7 este integral din fonduri europene prin PNRR, asta arată cât de mult înseamnă apartenenţa României la Uniunea Europeană şi vorbim de stabilitate politică. Când am hotărât împreună să venim cu această coaliţie de guvernare, nu exista niciun metru de autostradă pe autostrada Moldovei şi acum vorbim ca anul acesta să avem în jur de 148 km şi anul viitor să se finalizeze în integralitate. Asta înseamnă, pe de o parte, fondurile europene, şi România nu se va putea dezvolta fără fondurile europene. Prin PNRR avem aproape 30 de miliarde, prin exerciţiul financiar actual, în jur de 46 de miliarde. Sunt cele mai consistente fonduri şi cele mai consistente reforme prin care trebuie să treacă România. Nimic nu se poate realiza fără o stabilitate politică şi vrem să mergem în continuare în faţa românilor cu acest proiect politic", a spus Ciolacu.

La rândul său, liderul liberalilor a arătat că lucrurile bune şi durabile se fac doar în echipă.

"Suntem în echipă şi acest lucru subliniază faptul că lucrurile bune şi durabile se fac doar în echipă. (...) Faptul că suntem împreună reprezintă o recunoaştere a ceea ce am spus şi vom continua să spunem - că o coaliţie consolidată va aduce şi a adus stabilitate care ne-a permis să avem rezultate şi să ne îndeplinim obiectivele din programul de guvernare. Mai mult decât atât, cred că ceea ce este important pentru oamenii obişnuiţi este să vadă fapte, iar noi am venit împreună aici să vedem cum se duc la bun sfârşit toate aceste obiective", a declarat Nicolae Ciucă.

Cei doi au efectuat o vizită, alături de ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, şi de secretarul general al PNL, Lucian Bode, pe şantierul de infrastructură rutieră pentru Lotul 2 Domneşti Târg - Răcăciuni din Autostrada A7, în zona localităţii Adjud, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620