Ciolacu: Tricolorul a fost dintotdeauna simbolul cel mai puternic al apartenenţei românilor la valorile naţionale
Ciolacu: Tricolorul a fost dintotdeauna simbolul cel mai puternic al apartenenţei românilor la valorile naţionale
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a transmis, vineri, un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Naţional, în care afirmă că tricolorul a fost dintotdeauna simbolul cel mai puternic al apartenenţei românilor la valorile naţionale.
Marcel Ciolacu
"Tricolorul a fost dintotdeauna simbolul cel mai puternic al apartenenţei românilor la valorile naţionale. El este liantul tuturor generaţiilor care au contribuit şi s-au sacrificat pentru libertate şi pentru construcţia României de astăzi", a scris Ciolacu pe Facebook, potrivit Agerpres.
El a adăugat că trebuie să preţuim şi să cinstim tricolorul, pentru că este "cea mai frumoasă reprezentare a sufletului nostru românesc".
"Drapelul naţional ne-a ţinut întotdeauna strâns uniţi în jurul său, atât în momentele dificile ale naţiunii noastre, cât şi atunci când am celebrat şi ne-am mândrit cu reuşite comune sau individuale. (...) La mulţi ani de Ziua Drapelului Naţional!", a mai scris acesta.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News