Cioloş, rugat să spună dacă are sau nu legături cu fosta Securitate
Cioloş, rugat să spună dacă are sau nu legături cu fosta Securitate
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDeputatul ALDE Andrei Gerea, prezent vineri, 25 ianuarie 2019, la Constanţa, a vorbit despre dificultatea fostului premier Dacian Cioloş de a explica relaţiile sale cu fosta securitate.
Deputatul ALDE a vorbit în acest sens şi de relaţia de rudenie pe care Cioloş o are cu generalul Virgil Ardelean, fostul șef al “Doi și-un sfert”, serviciul secret al MAI. Cioloş a afirmat că ar fi rudă de gradul trei cu Virgil Ardelean.”Vreau să remarc dificultăţile pe care domnul Cioloş le are în a explica relaţiile domniei sale cu fosta securitate, începând cu înfiinţarea partidului domniei sale (n.r. PLUS). Nu cred niciun minut faptul că nu are cunoştinţă de cine sunt personajele care au înfiinţat partidul. Mai mult decât atât dezvăluirile sale ulterioare, declaraţiile pe care le-a făcut, fiind în context, fiind încolţit de dovezile prezentate, ne fac să credem că este pe deplin conectat şi la alte structuri. Cred că a avut o educaţie aleasă în familie şi infulenţa generalului Ardelean ışi spune cuvântul. Mă întreb ca nu cumva acesta să fie şi motivul pentru care domnul Cioloş în timpul mandatului său de prim-ministru a acordat Seriviului Român de Informaţii dreptul de a se implica în cercetările penale”, a remarcat deputatul Andrei Gerea, care aşteaptă lămuriri din partea fostului premier, actual preşedinte al Partidului Libertăţii, Unităţii şi Solidarităţii (PLUS), formaţiune politică lansată la sfârşitul anului 2018. “Lucrurile sunt destul de complicate şi aşteptăm din partea domnului Cioloş justificări în continuare şi să ne lămurească şi pe noi dacă are sau nu legături cu fosta securitate sau dacă cariera lui politică începând cu apartenenţa la PUNR nu a fost cumva influenţată de către aceasta”, a mai adăugat deputatul şi vicepreşedintele ALDE, Andrei Gerea.
Camelia MATEI
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News