REPLICA ONLINE CONSTANTA

29.4° Constanța Sâm., 17 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6824
29.4° Constanța Sâmbătă, 17 August 2024 Anul XX Nr. 6824
 

Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei: Este exclus să mă retrag din această competiţie

Cîrstoiu, candidat la Primăria Capitalei: Este exclus să mă retrag din această competiţie

Victor ROTARU 27 martie 2024 | 00:00 165

Candidatul PSD - PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a declarat că este exclus să se retragă din cursa electorală, adăugând că el este un om care îşi câştigă luptele pe care le începe.

Cirstoiu, candidat la Primaria Capitalei: Este exclus sa ma retrag din aceasta competitieCătălin Cîrstoiu

"Nu. Niciodată nu mă voi retrage din cursă. (...) Eu sunt un om care îşi câştigă luptele pe care le începe. Este exclus ca eu să mă retrag din această competiţie. Eu cred în ceea ce este ca opinie în mintea atât a lui Marcel Ciolacu, cât şi a lui Nicolae Ciucă şi mai mult decât atât din programele celor două mari partide pentru Bucureşti şi PSD are idei bune şi PNL are idei bune şi eu am ideile mele. Eu cred că pot fi garantul unui program unitar", a precizat Cîrstoiu, într-o emisiune la Digi 24, întrebat dacă se va retrage din cursa pentru funcţia de primar al Bucureştiului.

El a afirmat că este sigur că va ajunge să aibă un scor similar cu cel al alianţei PSD - PNL, poate chiar mai mult, la Bucureşti.

În ce priveşte un sondaj de opinie, în care este cotat pe locul al treilea, cu 16% intenţie de vot, Cîrstoiu a spus că "lucrurile se pot schimba".

"E ceva în dinamică, lucrurile se pot schimba. Eu sunt extrem de mulţumit, pentru că acum o săptămână eu nu eram în acest tablou, eu am intrat recent, eu nu am făcut politică, eu mi-am făcut meseria, eu nu sunt un om politic. Acum am intrat ca reprezentant al alianţei PSD - PNL mai mult mânat de dorinţa liderilor acestei alianţe de a avea stabilitate, de a fi ceva nou pentru Bucureşti şi eu cred în proiectul acesta", a afirmat candidatul la Primăria Capitalei, potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
20164714374
5/49
34336183913
joker
1452523620