Cîţu: Ordinul privind stabilirea de noi reguli pentru carantinare nu a trecut prin CNSU şi nu putea fi publicat
Cîţu: Ordinul privind stabilirea de noi reguli pentru carantinare nu a trecut prin CNSU şi nu putea fi publicat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPrim-ministrul Florin Cîţu a declarat joi că ordinul ministrului Sănătăţii privind stabilirea unor noi reguli pentru carantinare nu a trecut prin Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi, prin urmare, nu putea fi publicat.
Florin Cîţu
"Aseară a fost anulat acel act. Putem să discutăm despre acel ordin, dacă trebuie sau nu să avem acele criterii. Problema este următoarea: acel ordin a fost publicat fără să treacă prin CNSU. Toate criteriile trebuie să treacă prin CNSU, iar în CNSU preşedinte este premierul României. Nu a trecut prin CNSU, deci nu putea să fie publicat acel ordin. Noi am mai publicat modificări ale formulei, au fost introduse focarele, am schimbat criteriile, de la 4 la mie, de la 7,5 la mie. Toate acestea au trecut prin CNSU. Era nevoie şi de acest ordin să treacă prin CNSU. Aceasta este problema", a afirmat premierul, într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, scrie Agerpres.
Ministrul interimar al Sănătăţii, premierul Florin Cîţu, a dispus miercuri abrogarea Ordinului ministrului Sănătăţii 506/2021 privind stabilirea unor noi reguli pentru instituirea carantinei.
Marţi în Monitorul Oficial a fost publicat un ordin pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1309/2020 privind modalitatea de aplicare a măsurilor de prevenire şi limitare a îmbolnăvirilor cu SARS-CoV-2.
Potrivit acestuia, carantina zonală putea fi instituită pentru municipiile/ zonele metropolitane cu peste 100.000 de locuitori care întrunesc minimum 60 de puncte. Aceste puncte se acordă în funcţie de o serie de indicatori precum: numărul de teste efectuate în ultimele 7 zile, rata de pozitivitate în ultimele 14 zile, rata de incidenţă cumulată în 14 zile, trendul incidenţei cumulate pentru ultimele 14 zile, numărul de cazuri din focare/ numărul total de cazuri din UAT, grad de ocupare a paturilor ATI în judeţ, grad de ocupare a paturilor destinate pacienţilor cu COVID-19 în judeţ.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News