Ciucă: Punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, măsuri pe termen mediu şi lung
Ciucă: Punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, măsuri pe termen mediu şi lung
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPremierul Nicolae Ciucă a declarat luni, în contextul vizitei efectuate la Cernavodă, că Guvernul a oferit garanţii în vederea continuării proiectelor pentru punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 şi pentru cele privind reactoarele modulare mici, dar că acestea sunt măsuri pe termen mediu şi lung.
Nicolae Ciucă
"Am fost împreună cu ministrul Energiei, cu ministrul Agriculturii la două obiective foarte importante - este vorba de Centrala Nucleară de la Cernavodă, unde, împreună cu echipa de conducere de la centrală şi, desigur, cea a Ministerului Energiei, am confirmat, practic, interesul pe care Guvernul îl are în vederea consolidării capacităţilor noastre energetice şi am oferit de asemenea garanţii în vederea continuării proiectelor pentru punerea în funcţiune a reactoarelor 3 şi 4 şi, desigur, derularea proiectelor pentru reactoarele modulare mici, toate aceste activităţi urmând a se derula într-o perioadă de timp nu pe termen scurt, ci vizează măsuri pe termen mediu şi lung", a spus Ciucă, în debutul şedinţei de guvern, scrie Agerpres.
Premierul a subliniat importanţa coordonării între ministere, astfel încât Ministerul Energiei şi cel al Finanţelor să stabilească modul în care vor fi îndeplinite fiecare dintre etapele prevăzute în planul de dezvoltare a capacităţilor energetice.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News