REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.7° Constanța Joi, 1 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6808
19.7° Constanța Joi, 1 August 2024 Anul XX Nr. 6808
 

Clădirea „nimănui„, de pe strada Castanilor, lăsată într-o degradare avansată

Clădirea „nimănui„, de pe strada Castanilor, lăsată într-o degradare avansată

Replica API 2 iulie 2022 | 00:00 1961

În Constanța există foarte multe case, cu o istorie bogată, lăsate în paragină sau la îndemâna unor persoane care le distrug. Este și cazul unui imobil de la intersecția străzii Castanilor cu bulevardul I.Gh.Duca, care de o perioadă a fost pur și simplu cotropit de o familie numeroasă care prin țipete, mizerie, cerșetorie și chiar violență, au terorizat întregul cartier. Cu toate că nu au voie să locuiască în imobil, potrivit vecinilor, nimeni nu i-a întrebat până acum de ”sănătate„. Reporterii Replica au încercat să afle cui aparține imobilul, însă se pare că acesta este al... nimănui, potrivit reprezentanților Primăriei sau ai RAEDPP care spun că nu le aparține.

Imobilul situat pe strada Castanilor pare să fi avut și zile mai bune. Aflat într-o avansată stare de degradare, și necesitând reparații urgente, imobilul a trecut acum câțiva ani și printr-un incendiu.

Starea precară nu pare a-i deranja pe cei care locuiesc de o perioadă aici, geamurile sparte reprezentând probabil un aer condiționat mai... rustic. Totuși, vecinii par să fi ajuns la capătul răbdării în privința „chiriașilor” care terorizează cartierul. „Locuința este un focar de infecție. Cei care locuiesc acolo terorizează un întreg cartier, țipă, fac mizerie, cerșesc, își fac nevoile pe unde găsesc, agresează oamenii în parcare cerând bani. De ce nu se iau măsuri? De ce nu se sigilează ușile de la intrare? De ce nu se face un dispensar sau o grădiniță?„ a declarat un locuitor din cartier pentru Replica.

Nimeni nu știe nimic de proprietar

Contactați de ziarul Replica pentru a afla proprietarul imobilului, reprezentanții Primăriei au spus că nu este al lor. De asemenea, reprezentanții RAEDPP au declarat același lucru, astfel că, se pare că nimeni nu le va cere socoteală actualilor chiriași în privința degradării clădirii.

Virgil STOIAN

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Sapun daca nu m ati lasat sa fac din ei. .
2
0

REPLICA



LOTO

6/49
17646484143
5/49
20164023815
joker
172536133513