REPLICA ONLINE CONSTANTA

19.4° Constanța Lun., 5 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6812
19.4° Constanța Luni, 5 August 2024 Anul XX Nr. 6812
 

Clanul Turcu a ajuns după gratii! Decizia este definitivă!

Clanul Turcu a ajuns după gratii! Decizia este definitivă!

Replica API 18 februarie 2022 | 23:32 1830

Magistrații Curții de Apel Constanța s-au pronunțat în dosarul clanului Turcu, decizia rămânând definitivă pe 14 februarie. Unele pedepse au fost micșorate, dar cu puțin. Liderul grupării, David Emanule Turcu, a pus bazele unei ”afaceri” de înșelăciuni prin metoda Accidentul înainte de 2015, în timp ce se afla în penitenciar la Galați. Astfel a ajuns, chiar în 2015, să fie condamnat din nou. Ulterior, pe 20.11.2018, era trimis în judecată la Constanța, pentru grup infracțional organizat, fiind vorba tot de același gen de înșelăciuni. Magistrații Tribunalului Constanța s-au pronunțat, Turcu fiind condamnat, pe fond, la 17 ani, 1 lună și 20 de zile închisoare (după contopirea mai multor pedepse). Decizia nu a fost definitivă.

Curtea de Apel Constanța s-a pronunțat definitive în cazul clanului Turcu. Pedepsele au rămas aceleași, mai puțin în cazul a doi inculpați, pedepsele acestora fiind micșorate cu câteva luni.

Astfel, după contopirea mai multor pedepse, Turcu David Emanuel s-a ales cu pedeapsa de 17 ani, 1 lună și 20 de zile închisoare, Vasile Călin (recidivist și el) a primit 7 ani şi 2264 de zile închisoare, Rusu Costică (recidivist) - 14 ani, 6 luni şi 18 zile închisoare, Turcu Ionel – 7 ani şi 6 luni închisoare, Drăgan Constantin – 3 ani cu suspendare, Starpu (fostă Kerekeş, fostă Popovici) Mirela - 6 ani, 8 luni şi 179 zile închisoare, Roşca Carmen Simona - 2 ani şi 6 luni închisoare cu suspendare, Goia Florentina Luminiţa – 3 ani cu suspendare, Blaga Marian – 4 ani şi 8 luni închisoare, Mariciuc (fostă Coţovanu) Mădălina Dorina – 3 ani cu suspendare, Manole Anamaria - 1 an şi 4 luni sub supraveghere.

Turcu a pus bazele grupării din închisoare, printre primele condamnate pentru metoda Accidentul

În anul 2015, Turcu David Emanuel era condamnat la 10 ani, alături de alte persoane care apar și în prezentul dosar, pentru înșelăciuni prin metoda Accidentul. El acționa din penitenciarul Galați, acolo unde se afla pentru alte fapte de înșelăciune. Indivizii aveau telefoane în dispecerat și au apelat mii de persoane, dintre care multe au picat în plasă. Turcu avea oameni de legătură și în afara penitenciarului, care mergeau să colecteze banii. Precizăm că gruparea lui Turcu a fost printre primele din țară care au fost condamnate pentru înșelăciuni prin metoda Accidentul.

În dosarul de față, circa 17 victime s-au constituit părți civile în dosarul instrumentat de procurorii constănțeni. Trimiși în judecată au fost, pentru constituirea unui grup infracțional organizat, Turcu David Emanuel, Călin Vasile, Rusu Costică, Turcu Ionel, Drăgan Constantin, Stărpu (fostă Kerekeş,fostă Popovici ) Mirela, Roşca Carmen Simona, Goia Florentina Luminiţa, Blaga Marian, Mariciuc Mădălina Dorina și Manole Anamaria. Membrii clanului, coordonați de către Turcu David Emanuel au înșelat victimele prin metoda cunoscută ca Accidentul. Acestea erau sunate din penitenciar de către persoane care se recomandau a fi procurori, medici, avocați și anunțau persoanele în cauză că fiul/fiica a fost implicat (ă) în accidente rutiere, iar pentru a remedia situația este nevoie de bani.

Liliana IONIȚĂ

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
9322182036
5/49
169403822
joker
3542312303