REPLICA ONLINE CONSTANTA

36.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
36.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

CNAIR pune în funcţiune din 3 iulie opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

CNAIR pune în funcţiune din 3 iulie opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă

Replica API 3 iulie 2019 | 00:00 305

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă înfiinţarea a opt noi puncte fixe de control valabilitate rovinietă, începând de miercuri, 3 iulie.

Potrivit unui comunicat de presă, noile puncte de control ce urmează a fi puse în funcţiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Bechet, Cenad, Giurgiu, Lunga, Nădlac II (Autostrada A1), Negru Vodă, Ostrov şi Porţile de Fier I.

Prin intermediul acestor puncte de control, vor fi înregistrate vehiculele care circulă fără achitarea corespunzătoare a tarifului de utilizare (rovinieta), în vederea sancţionării cu amendă contravenţională, conform prevederilor OG 15/2002 cu modificările şi completările ulterioare.

Odată cu înfiinţarea celor opt noi puncte de control, începând din data de 3 iulie vor fi, în total, 82 de puncte fixe de control valabilitate rovinietă pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi.

Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deţinut de CNAIR.

Pentru a veni în sprijinul utilizatorilor, CNAIR a pus la dispoziţia acestora, pe portalurile web www.cnadnr.ro (secţiunea Verificare Rovinieta) şi www.erovinieta.ro, un instrument prin care se poate verifica valabilitatea rovinietei, prin introducerea datelor vehiculului (număr de înmatriculare, număr de identificare). AGERPRES

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510