REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.4° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.4° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Comedia de acţiune „Hitman's Wife's Bodyguard 2“, pe primul loc în box-office-ul nord-american

Comedia de acţiune „Hitman's Wife's Bodyguard 2“, pe primul loc în box-office-ul nord-american

Replica API 22 iunie 2021 | 00:00 604

În pofida recenziilor catastrofale, comedia de acţiune "Hitman's Wife's Bodyguard 2" s-a instalat pe prima poziţie a box-office-ului nord-american în weekendul trecut, detronând filmul horror "A Quiet Place Part II", informează AFP, citată de Agerpres.

Sursa foto: The Hitman's Wife's Bodyguard / Facebook.com

Continuarea filmului "The Hitman's Bodyguard" (2017), pelicula îi reuneşte din nou pe Ryan Reynolds, Samuel L. Jackson şi Salma Hayek, primul în continuare în rolul unui bodyguard aflat în slujba unui asasin plătit şi a soţiei sale.

Pentru primul său weekend în cinematografe, comedia a obţinut încasări de 11,6 milioane de dolari în cinematografele din Statele Unite şi Canada de vineri până duminică şi de 17 milioane de la lansarea sa joi, luând în calcul avanpremierele.

El devansează astfel "A Quiet Place Part II", în regia lui John Krasinski, cu încasări de 9,4 milioane de dolari în weekend şi de 125 milioane în patru săptămâni de proiecţii în cinematografe.

Weekend-ul a fost privat de o lansare majoră, în aşteptarea sosirii vineri a primului blockbuster al verii, "Fast and Furious 9", care a obţinut deja încasări de 292 de milioane de dolari în restul lumii.

Înaintea lansării unor blockbustere ca "Fast and Furious 9", "Black Widow" şi "Suicide Squad", ultimul weekend de primăvară a fost dedicat continuărilor, "Peter Rabbit 2: The Runaway" ajungând astfel pe al treilea loc al podiumului, cu încasări de 6,1 milioane de dolari în weekend şi de 20,3 milioane în două săptămâni de proiecţii pe marile ecrane.

O altă parte a unei saga, al treilea opus al francizei "Conjuring", "The Conjuring: The Devil Made Me Do It", se plasează pe poziţia a patra, cu 5,1 milioane de dolari obţinuţi în weekend şi 53,5 de milioane după trei săptămâni în cinematografe.

Ultimul lungmetraj Disney, "Cruella", îl urmează îndeaproape pe poziţia a cincea, la o diferenţă de doar 50.000 de dolari, cu încasări totale de 64,7 milioane de la lansarea sa la sfârşitul lunii mai.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016