REPLICA ONLINE CONSTANTA

22.4° Constanța Mie., 24 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6800
22.4° Constanța Miercuri, 24 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6800
 

Comisia Europeană a prezentat noi propuneri în sprijinul unui transport maritim curat şi modern

Comisia Europeană a prezentat noi propuneri în sprijinul unui transport maritim curat şi modern

Ana Maria LIPAN 3 iunie 2023 | 00:00 250

Comisia European a prezentat, joi, cinci propuneri legislative de modernizare a normelor UE privind siguranţa şi durabilitatea maritimă şi de prevenire a poluării apelor de către nave, informează agerpres.ro. 

Comisia Europeana a prezentat noi propuneri in sprijinul unui transport maritim curat si modernAdina Vălean

Propunerile vor oferi UE instrumente noi în sprijinul transportului maritim curat şi modern. Acestea vor alinia normele UE la reglementările internaţionale, asigurând condiţii de concurenţă echitabile pentru sector, îmbunătăţind în acelaşi timp punerea în aplicare şi asigurarea respectării normelor prin digitalizare şi printr-o cooperare sporită la nivelul UE. Agenţia Europeană pentru Siguranţă Maritimă (EMSA) va juca un rol important în punerea în aplicare a noilor cerinţe prin sprijinul pe care îl va oferi administraţiei statelor membre pentru a asigura respectarea noilor norme. O propunere separată prezintă modificări ale mandatului EMSA şi include aceste noi atribuţii.

"Standardele noastre înalte privind siguranţa maritimă au prevenit accidentele majore în ultimii ani. Cu toate acestea, nu trebuie să ne mulţumim cu această stare de fapt. Trebuie să rămânem la înălţimea noilor provocări şi să utilizăm în mod optim cele mai recente tehnologii. Pachetul de propuneri de astăzi reflectă cele mai recente evoluţii la nivel mondial, asigură faptul că statele membre sunt echipate în mod corespunzător pentru a efectua inspecţii, bazându-se pe expertiza EMSA, şi promovează digitalizarea ca mijloc de sporire a eficienţei şi a schimbului de informaţii între administraţii", a declarat comisarul pentru Transporturi, Adina Vălean.

Potrivit Comisiei Europene, trei dintre cele cinci propuneri se axează pe modernizarea şi îmbunătăţirea normelor de siguranţă maritimă. Acestea acordă o atenţie deosebită controlului statului portului şi investigaţiilor privind accidentele maritime, consolidând aplicarea normelor pentru a reduce incidentele şi accidentele, prevenind în cele din urmă pierderea de vieţi omeneşti şi poluarea mediului.

Concret, pachetul de propuneri include cerinţe clare pentru inspecţiile statului de pavilion, pe baza normelor internaţionale, precum şi cursuri de formare specifice EMSA pentru administraţiile naţionale pentru a consolida controalele pe care autorităţile statelor membre le exercită asupra flotelor lor. Aceasta va îmbunătăţi siguranţa maritimă şi va reduce riscurile de poluare a mediului, asigurând faptul că statele de pavilion ale UE continuă să susţină servicii de transport maritim de înaltă calitate. Propunerea facilitează schimbul de informaţii între statele de pavilion cu privire la rezultatele inspecţiilor pe care le efectuează şi la problemele de conformitate, în general. EMSA va sprijini această cooperare prin intermediul unui program revizuit de dezvoltare profesională şi formare atât pentru inspectorii statului de pavilion.

De asemenea, controlul statului portului va fi extins pentru a include norme internaţionale suplimentare, cum ar fi noi convenţii privind apa de balast şi sedimentele şi îndepărtarea epavelor. De asemenea, propunerea actualizează modul în care navele sunt vizate pentru inspecţie, pentru a reflecta noile cerinţe şi va acorda, în cadrul stabilirii profilului de risc al navelor, mai multă importanţă performanţei legate de mediu şi deficienţelor acestora. Alte modificări vor îmbunătăţi în continuare capacitatea statelor membre de a detecta şi corecta nerespectarea normelor de siguranţă sau a normelor şi standardelor de mediu şi de prevenire a poluării.

În plus, domeniul de aplicare al controlului statului portului şi al investigării accidentelor va fi extins pentru navele de pescuit în cazul cărora persistă preocupări semnificative în materie de siguranţă. Statele membre pot alege să aplice controlul statului portului pentru navele de pescuit cu o lungime mai mare de 24 de metri care fac escală în porturile UE. În acelaşi timp, în cazul celor mai grave accidente în care sunt implicate nave de pescuit mai mici de 15 metri, statele membre ar trebui să le raporteze şi să le verifice pentru a se putea trage învăţăminte. Operaţiunile de control al statului de pavilion şi al statului portului vor fi digitalizate, iar adoptarea certificatelor electronice va fi încurajată. Acest lucru va fi posibil în special datorită sistemelor informatice şi bazelor de date ale EMSA.

Pentru combaterea poluării cauzate de nave, propunerile executivului comunitar vizează prevenirea oricărui tip de deversare ilegală în mările europene, care este esenţială pentru a reduce impactul activităţilor de transport maritim asupra mediului şi pentru a conserva ecosistemul marin. Aceasta necesită ca deversările ilegale să fie detectate, încălcările să fie urmărite, iar autorii activităţilor ilegale să fie sancţionaţi. În acest scop, propunerea aliniază normele UE la reglementările internaţionale şi extinde domeniul de aplicare pentru a acoperi o gamă mai largă de substanţe poluante. În plus faţă de deversările ilegale de petrol şi de substanţe lichide nocive, care sunt vizate deja de normele existente, Comisia propune includerea şi a deversărilor de substanţe dăunătoare transportate sub formă ambalată, a apelor uzate, a deşeurilor şi a apelor uzate, precum şi a reziduurilor din sistemele de curăţare a gazelor de evacuare (scrubere). De asemenea se optimizează baza de date CleanSeaNet - baza de date a EMSA pentru supraveghere şi schimb de informaţii şi prevede obligaţii de partajare a informaţiilor şi de monitorizare din partea autorităţilor naţionale responsabile cu detectarea şi verificarea cazurilor potenţiale de poluare. În sfârşit, se stabileşte un cadru juridic consolidat pentru sancţiuni şi aplicarea acestora, permiţând autorităţilor naţionale să ia măsuri adecvate în cazul deversărilor ilegale şi să impună sancţiuni, de exemplu amenzi.

În ceea ce priveşte mandatul reînnoit al Agenţiei Europene pentru Siguranţă Maritimă, propunerea actualizează mandatul EMSA pentru a reflecta mai bine rolul tot mai important pe care îl joacă agenţia în multe domenii ale transportului maritim, inclusiv siguranţa, prevenirea poluării şi protecţia mediului, acţiunile climatice, securitatea, supravegherea şi gestionarea crizelor, precum şi digitalizarea - inclusiv noile atribuţii în materie de siguranţă şi durabilitate care decurg din acest pachet legislativ.

Propunerile vor fi acum examinate de Parlamentul European şi de Consiliu în cadrul procedurii legislative ordinare.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
26274422417
5/49
28142710620
joker
1241143699