REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Comisia Europeană alocă finanţare pentru proiecte de infrastructuri energetice, inclusiv în România

Comisia Europeană alocă finanţare pentru proiecte de infrastructuri energetice, inclusiv în România

A.F. 27 ianuarie 2024 | 00:00 149

Comisia Europeană a anunţat că a alocat 594 de milioane de euro în cadrul Mecanismului pentru interconectarea Europei (MIE) pentru opt proiecte de infrastructuri energetice transfrontaliere cărora li s-a acordat statutul de proiecte de interes comun (PIC) în 2022, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar.

Comisia Europeana aloca finantare pentru proiecte de infrastructuri energetice, inclusiv in Romania

De asemenea, se va acorda o finanţare de 100 de milioane de euro pentru proiectul de reţele inteligente Gabreta, situat între Cehia şi Germania, iar proiectul de consolidare a interconexiunii electrice Lonny-Achene-Gramme dintre Franţa şi Belgia a primit 1,22 milioane de euro pentru finanţarea unor studii. În fine, 12,77 milioane de euro au fost acordate instalaţiei de înmagazinare a gazelor naturale Depomureş din România, în vederea creşterii capacităţii sale de funcţionare, pentru a contribui astfel la securitatea aprovizionării în regiune.

Această investiţie face parte din eforturile mai ample ale UE având ca obiectiv decarbonizarea sistemului energetic şi atingerea obiectivelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră stabilite în Pactul verde european.

Fondurile au fost alocate mai multor proiecte legate de dioxidul de carbon (CO2), printre care: o sumă maximă de 189 de milioane de euro pentru D'Artagnan, o platformă de export de CO2 din portul Dunkerque din Franţa, 157 de milioane de euro pentru infrastructurile de CO2 din portul Rotterdam (Ţările de Jos), cuprinzând atât un terminal de import, cât şi o secţiune submarină de 200 km şi 2,54 milioane de euro pentru interconexiunea CSC a UE, un proiect de infrastructură pentru CO2 din Gdansk (Polonia).

Iniţiativa Northern Lights, un proiect transfrontalier care reuneşte iniţiativele de captare a CO2 din mai multe state membre ale UE şi din Norvegia, a primit, de asemenea, 131 de milioane de euro.

Aceste proiecte vor sprijini crearea unui lanţ valoric european al carbonului, în condiţiile în care Comisia lucrează la o nouă strategie de gestionare industrială a carbonului, menită să contribuie la realizarea obiectivelor sale climatice, citează Agrepres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510