REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Comisia Europeană propune modernizarea serviciilor de informaţii fluviale în UE

Comisia Europeană propune modernizarea serviciilor de informaţii fluviale în UE

A.F. 30 ianuarie 2024 | 00:00 175

Comisia Europeană a adoptat, luni, o nouă propunere de îmbunătăţire a gestionării traficului pe râurile şi canalele din UE, o măsură care se înscrie în planul de acţiune care prevede o pondere mai mare a transportului de mărfuri pe căile navigabile interioare europene, întrucât transportul pe căile navigabile interioare este eficient din punct de vedere energetic şi asigură o fluiditate aproape lipsită de blocaje, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar.

Comisia Europeana propune modernizarea serviciilor de informatii fluviale in UEAdina Vălean

"Măsurile propuse astăzi vor îmbunătăţi eficienţa şi fiabilitatea navigaţiei interioare şi a gestionării traficului pe toate fluviile europene, cum ar fi Dunărea şi Rinul. Prin intermediul unor servicii moderne de informaţii fluviale, transportatorii şi căpitanii de nave fluviale vor putea să comunice mai uşor cu operatorii portuari şi cu autorităţile portuare pentru a-şi planifica mai bine călătoriile şi a-şi desfăşura activitatea în mod corespunzător. Astfel, transportul pe căile navigabile interioare va fi integrat într-o mai mare măsură în procesele logistice moderne şi în lanţurile multimodale", a declarat comisarul pentru transporturi, Adina Vălean.

Propunerea actualizează dispoziţiile în vigoare ale Directivei privind serviciile de informaţii fluviale, inclusiv informaţiile despre trafic şi gestionarea traficului, informaţiile privind starea căilor navigabile şi a infrastructurii, planificarea rutelor de către căpitani şi raportarea către autorităţi. Serviciile de informaţii fluviale vizează aproape 13.000 km de căi navigabile interconectate răspândite în 12 state membre ale UE.

Directiva din 2005 a avut un impact pozitiv asupra armonizării acestor servicii de informare în întreaga UE. În prezent, aceasta trebuie actualizată pentru a reflecta învăţămintele desprinse din aceste realizări şi pentru a se adapta la provocările actuale şi viitoare, cum ar fi procesul de digitalizare, cerinţele în materie de eficienţă, durabilitate şi competitivitate, precum şi transferul modal. Propunerea de astăzi oferă un cadru pentru implementarea serviciilor de informaţii fluviale şi pentru dispoziţiile în acest domeniu şi urmăreşte să asigure disponibilitatea datelor şi armonizarea specificaţiilor tehnice, răspunzând în acelaşi timp în mod clar aşteptărilor sectorului transportului pe căi navigabile interioare, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510