REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
32.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Companiile petroliere intră întărite în 2024, graţie consolidării din SUA

Companiile petroliere intră întărite în 2024, graţie consolidării din SUA

A.F. 30 decembrie 2023 | 00:00 197

Industria de petrol şi gaze a cunoscut în 2023 un val de achiziţii în valoare de 250 de miliarde de dolari, profitând de cotaţiile ridicate ale acţiunilor companiilor, pentru a-şi asigura rezerve la costuri reduse şi a se pregăti pentru următoarele transformări dintr-o industrie care este posibil să fie marcată de şi mai multă consolidare, transmite Reuters.

Companiile petroliere intra intarite in 2024, gratie consolidarii din SUA

Creşterea cererii de petrol, pe măsură ce economiile mondiale au ieşit din pandemie, a alimentat entuziasmul pentru achiziţii. Giganţii Exxon Mobil, Chevron Corp şi Occidental Petroleum au făcut achiziţii cu o valoare totală de 135 de miliarde de dolari în 2023. De asemenea, ConocoPhillips a finalizat două mari achiziţii în ultimii doi ani.

Iar la orizont se prefigurează şi alte tranzacţii. Trei sferturi dintre directorii de companii energetice intervievaţi în luna decembrie de Rezerva Federală din Dallas se aşteaptă la noi tranzacţii în sectorul petrolier cu o valoare de peste 50 de miliarde de dolari în următorii doi ani.

"Consolidarea modifică în mod activ peisajul. Câteva companii vor decide dacă ritmul de creştere a producţiei va fi unul puternic, mai stabil sau undeva în mijloc", susţine Ryan Duman, director de cercetare la firma de consultanţă în energie Wood Mackenzie.

Consolidarea va avea efecte secundare asupra furnizorilor de servicii pentru câmpurile petrolifere şi operatorii de oleoducte. Companiile care oferă servicii de foraj, fracturare hidraulică şi transport de petrol şi gaze către piaţă intră într-o eră în care există mai puţini clienţi şi care au o putere mai mare de negociere cu privire la preţuri.

"Consolidarea este bună pentru producători, dar nu ajută deloc companiile care oferă servicii. Le va reduce marjele, pe măsură ce actualele contracte vor fi renegociate", a spus un director de la un producător de petrol din SUA, care a dorit să îşi păstreze anonimatul.

Printre marile tranzacţii încheiate în 2023 se numără oferta de 59,5 miliarde de dolari făcută de Exxon Mobil pentru Pioneer Natural Resources şi preluarea Denbury Inc pentru 4,9 miliarde de dolari. Grupul Chevron Corp a oferit 53 de miliarde de dolari pentru Hess şi totodată a cumpărat rivalul PDC Energy pentru 6,2 miliarde de dolari. În paralel, Occidental Petroleum va plăti 12 miliarde de dolari pentru CrownRock.

Graţie cotaţiilor mari ale acţiunilor companiilor petroliere, cea mai mare parte a achiziţiilor importante din acest an au fost tranzacţii de tip schimb de acţiuni şi nu achiziţii plătite cu bani gheaţă, care ar pune în pericol situaţia contabilă a companiilor care au făcut achiziţii, în situaţia în care preţul petrolului va scădea din nou, cum s-a întâmplat în 2016 şi 2019. De exemplu, Exxon Mobil are rezerve de numerar în valoare de aproximativ 33 de miliarde de dolari, de aproape şase ori mai mult decât în urmă cu patru ani.

Combustibilii fosili atrag din nou investiţii, subliniază Andre Gan, partener la firma de avocatură Wong & Partners şi expert în fuziuni şi achiziţii.

Creşterea dobânzilor în 2023 a făcut plata achiziţiilor cu acţiuni mai atractivă pentru investitori decât finanţarea cu numerar a noilor proiecte din domeniul energiilor regenerabile. Mai multe proiecte în domeniul energiei eoliene offshore în SUA şi Franţa au fost anulate din cauza creşterii dobânzilor şi a costurilor pe lanţurile de aprovizionare.

De asemenea, producătorii conştientizează faptul că tranziţia SUA spre combustibilii regenerabili, vehicule electrice şi o mai mare eficienţă energetică vor reduce reduce consumul de combustibili fosili şi vor pune presiuni asupra companiilor cu costuri mari de producţie.

Cererea mondială de petrol a crescut cu aproximativ 2,3 milioane de barili pe zi în fiecare din ultimii doi ani, până la 101,7 milioane de barili pe zi. Asta a contribuit la impulsionarea preţurilor, pe măsură ce Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol şi aliaţii săi au menţinut producţia la un nivel redus.

Analiştii de la Wood Mackenzie se aşteaptă ca producţia de petrol să crească, în medie, cu aproximativ 250.000 de barili pe zi în fiecare din următorii cinci ani, adică jumătate din nivelul înregistrat în ultimii cinci ani, pe măsură ce companiile petroliere se vor concentra pe îmbunătăţirea fluxului de numerar mai degrabă decât pe creşterea producţiei. O creştere mai lentă ajută companiile cu rezerve nefolosite să îşi controleze cheltuielile şi să îmbunătăţească marjele.

Consolidarea a stimulat Autorităţile de reglementare a concurenţei din SUA să ceară giganţilor Exxon şi Chevron informaţii suplimentare cu privire la achiziţiile lor, ceea ce a amânat data de finalizare a tranzacţiilor. Ambele companii se aşteaptă să primească aprobarea autorităţilor, mizând pe mărimea pieţei petroliere americane şi pe semnalele că, graţie rivalilor mai mici agresivi, concurenţa va rămâne una robustă.

Însă apariţia unor câţiva mari producători de petrol care sunt concentraţi pe extinderea longevităţii afacerilor lor cu combustibili fosili ar putea pune aceste companii pe poziţii opuse faţă de guvernele care vor să dea prioritate tranziţiei la surse de energie verde, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712