Conducătorii firmei de brokeraj deţinută de Chelu au fost amendaţi
Conducătorii firmei de brokeraj deţinută de Chelu au fost amendaţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestComisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM), autoritatea de supraveghere şi reglementare a pieţei de capital, i-a amendat pe cei doi conducători ai societăţii de brokeraj City Invest, Radinschi Camelia Gabriela şi Şerbu Dorel, cu câte 5.000 lei, fiind consideraţi responsabili pentrru neregulile descoperite la societate. În urma unui control, CNVM a descoperit că în intervalul iunie-octombrie 2011 un investitor a realizat prin intermediul City Invest operaţiuni de cumpărare şi de vânzare de acţiuni ale aceluiaşi emitent, operaţiunile de vânzare realizându-se la preţuri mult mai mici decât preţul mediu ponderat de achiziţie. Sancţiunile aplicate celor doi conducători vin după o lună de la decizia CNVM de a retrage autorizaţia de funcţionare a societăţii de brokeraj City Invest. Firma a intermediat anul trecut tranzacţii cu acţiuni de peste 205 mil. lei (48 mil. euro), marea majoritate fiind pentru firmele din grupul lui Cătălin Chelu. Acesta a preluat anul trecut controlul mai multor companii de pe bursă printre care Carbochim Cluj (CBC) şi producătorul de ulei Argus Constanţa (UARG). La Argus, Cătălin Chelu este în război cu SIF Oltenia şi ceilalţi acţionari şi a ocupat sediul companiei, nepermiţând membrilor Consiliului de Administraţie aleşi în AGA să-şi exercite atribuţiile, conform zf.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News