Conducerea Rafo Oneşti analizează dizolvarea societăţii
Conducerea Rafo Oneşti analizează dizolvarea societăţii
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestPreşedintele Consiliului de Administraţie al Rafo Oneşti, Miroslav Dermendjiev, a solicitat convocarea unei Adunări Generale Extraordinare a Acţionarilor pentru a analiza propunerea de dizolvare a acestei societăţii, profilată pe rafinarea ţiţeiului şi producţia de combustibili lichizi. Măsura a fost luată în conformitate cu Legea societăţilor comerciale (Legea 31/1990), care o impune în condiţiile constatării unei diminuări semnificative a activului net al societăţii comerciale ori reducerea acestuia sub jumătate din valoarea capitalului social subscris. Dacă dizolvarea societăţii nu va fi acceptată de acţionari, Consiliul de Administraţie le va solicita acestora, după ce vor fi convocaţi în prima jumătate a lunii septembrie, să hotărască asupra reducerii capitalului social, de la aproape 2,2 miliarde de lei la numai peste 228 de milioane. Această măsură se propune a fi luată prin reducerea valorii nominale a acţiunii Rafo, de la 2,50 la 0,26 de lei. În acest fel, la noua valoare a capitalului social, acţionarul principal, Petrochemical Holding GmbH, va ramâne cu 96,51 la sută din capital, dar la o valoare totală ceva mai mare de 220 de milioane de lei, un grup de acţionari persoane juridice vor deţine 3,32 la sută, dar valoric numai 7,6 milioane de lei, iar un grup de persoane fizice 0,15 la sută, adică aproximativ 356.000 de lei, notează capital.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News