CONDUCEREA SPITALULUI Județean CONSTANȚA, MESAJ de CONDOLEANȚE în memoria MEDICULUI Viorel TODE!
CONDUCEREA SPITALULUI Județean CONSTANȚA, MESAJ de CONDOLEANȚE în memoria MEDICULUI Viorel TODE!
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSpitalul Clinic Județean de urgență din Constanța ”Sf. Apostol Andrei” a mai pierdut un erou. Profesorul univ. dr. Viorel Tode s-a stins din viață!Profesorul univ.dr. Viorel Tode a fost cel care a înființat la Constanța secția de urologie, transformată ulterior în Clinica de urologie. Conducerea spitalului și-a exprimat regretul față de dispariția profesorului și au transmis în memoria acestuia un mesaj.
„Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență "Sf. Apostol Andrei" din Constanța regretă dispariția Prof. univ. dr. Viorel Tode, cel care a fondat secția Clinică Urologie din cadrul SCJU Constanța și a condus-o mai bine de două decenii.
Dr. Viorel Tode face parte din istoria celui mai mare spital dobrogean. Născut la 2 iulie 1937 în localitatea Plopeni, din judeţul Constanţa Viorel Tode a a absolvit Facultatea de Medicină din Bucureşti în anul 1960, în 1965 a devenit medic secundar, în 1969, specialist iar în 1980 a luat primariatul și tot atunci, grație profesorului Proca, pe atunci ministrul sănătății, a solicitat înființarea unei secții de urologie în Spitalul Constanța, transformată în 1990 în Clinica de urologie.
A introdus în clinică tehnici noi de chirurgie urologică, învățate în țară dar și peste hotare, în Spania sau Suedia. A realizat ca autor și coautor multe lucrări prezentate sau scrise, manuale, a condus teze de doctorat și sute de lucrări de licență. A organizat mai multe Congrese Naționale a Asociației Române de Urologie și a primit diplome și medalii de la diferite foruri științifice.
Drum lin spre stele, domnule Profesor!”
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News