Constănțenii care și-au închiriat casele ucrainenilor nu și-au primit banii din ianuarie
Constănțenii care și-au închiriat casele ucrainenilor nu și-au primit banii din ianuarie
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDe la invazia Rusiei în Ucraina, în februarie, anul trecut, valuri de refugiați au venit în România, în majoritatea orașelor din țară. Totuși, ucrainenii au preferat să se stabilească în capitală, iar al doilea oraș favorit a fost Constanța. Există și o explicație pentru acest lucru. Antropologii care analizează modul în care evoluează omul, în funcție de locul în care s-a născut, justifică acest lucru, deoarece majoritatea refugiaților au venit din orașe precum; Mariupol, Zaporojie, Nikolaev, Herson, Harkov, Odesa, cu ieșire la mare. Ucrainenii au vrut să se simtă puțin ca acasă și au primit sprijin de la Guvernul Român. Inițial, programul denumit popular 50 – 20, aloca 50 de lei de persoană pentru chirie și 20 de lei pentru hrană, zilnic. Banii erau fonduri europene, primiți de guvern, care ajungeau la refugiați prin Direcția Generală de Asistență Socială și Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea.
Chilipir pentru proprietarii de apartamente de închiriat
Pentru constănțenii care au apartamente de închiriat acest program a venit ca o mană cerească. Majoritatea voiau să aibă în gazdă numai refugiați, refuzând alte oferte ale românilor, care nu își permiteau asemenea sume. Piața imobiliară s-a dat peste cap. Pe bună dreptate, chiriașii români erau supărați și îi numeau pe ucraineni – pomanagii. S-au iscat destule conflicte. Pe de altă parte, proprietarii hrăpăreți nu se mulțumeau cu sumele alocate, încercând să ciupească ceva și din banii de hrană, fiind înregistrate plângeri în acest sens. Au existat totuși oameni, în adevăratul sens al cuvântului, care nu numai că au respectat regulile, ci au mai dat și de la ei, în ceea ce privește hrana. „Am avut în chirie o ucraineancă timp de aproximativ trei luni. Am făcut tot posibilul să se simtă bine. Mai ales pentru că ea gătea, costul hranei ajungea la mai mult de 20 de lei pe zi. Uneori o invitam chiar în oraș să mâncăm”, ne-a declarat un proprietar de apartament din Constanța.
„Gazdele“ nu și-au mai primit banii din ianuarie
Toate au fost bune și frumoase pentru cei care închiriază, până la începutul acestui an, când fondurile au fost blocate. O parte dintre ei și-au primit banii, dar majoritatea nu, având de primit sumele aferente pe trei luni, pentru chirie și mâncare. Acest lucru a creat un val de nemulțumiri și s-au iscat chiar conflicte între proprietari și refugiați. Ucrainenii nu aveau bani proprii să plătească, proprietarii nu mai aveau răbdare să aștepte… Cert este că mulți refugiați au trebuit să se reorienteze și să încerce să își caute locuință în altă parte, lucru nu tocmai ușor pentru cineva aflat într-o țară străină și căruia îi este greu să se angajeze având în vedere bariera limbii. Dar lucrurile s-au așezat acum pentru chiriașii români care se simțeau dați la o parte.
Banii se alocă retroactiv. Proprietarii pot răsufla ușurați.
Fondurile restante pe primele trei luni datorate proprietarilor de apartamente care au găzduit cu chirie refugiați vor fi acoperite de Comisia Europeană, care va trimite României 110 milioane de euro, în cursul lunii iunie, după cum a declarat săptămâna trecută fostul premier Nicolae Ciucă: „Guvernul va decide joi alocarea fondurilor de la buget pentru acoperirea fondurilor restante din primele trei luni, din acest an, pentru măsurile de sprijin acordate refugiaților ucraineni, mizând că în luna iunie să primească aproximativ 110 milioane de euro de la Comisia Europeană pentru acoperirea acestor cheltuieli”. După ce va primi fondurile, Guvernul Român va efectua plățile în cel mai scurt timp. “În cel mai scurt timp, urmează a fi efectuate plățile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiații din Ucraina. E vorba de fonduri pentru cheltuielile aferente lunilor ianuarie – martie 2023, care se ridică la 506 milioane de lei , respectiv aproximativ 100 milioane de euro”, a declarat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Plăți retroactive și… gata!
Începând de la 1 mai, anul curent, programul de sprijin dedicat ucrainenilor a fost schimbat. Astfel, noul ajutor financiar se va acorda până la 31 decembrie 2023, în anumite condiții. Pentru primele patru luni consecutive, o familie va primi 2.000 de lei lunar pentru a plăti cazarea. Dacă este vorba despre o persoană singură, aceasta va primi doar 750 de lei. Pentru hrană este alocată suma de 600 de lei pentru fiecare persoană. Începând cu cea de a cincea lună a anului, refugiații nu vor mai primi bani pentru mâncare. Așa că proprietarii nu vor mai putea avea beneficiile pe care le-au avut până la începutul anului, fiind obligați de situație să primească în gazdă români care vor putea plăti chirii în funcție de salariul pe care îl câștigă.
Între timp, refugiații ucraineni au luat cu asalt Asociația Județeană de Ocupare a Forțelor de Muncă Constanța, depunându-și dosare pentru căutarea unui loc de muncă pentru a primi în continuare indemnizația pentru cazare și hrană.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News