Constănţenii vor plăti, şi iarna aceasta, 250 de lei gigacaloria
Constănţenii vor plăti, şi iarna aceasta, 250 de lei gigacaloria
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestProiectul iniţiat de primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, privind subvenţionarea preţului gigacalorie pentru populaţie a primit avizul favorabil al membrilor comisiei de specialitate din cadrul Consiliului Local Constanţa. Pentru a intra în vigoare, însă, urmează să fie inclus pe ordinea de zi a proximei şedinţe de Consiliu Local şi supus votului consilierilor locali.
Următoarea şedinţă se va desfăşura la sfârşitul lunii octombrie. Preţul de facturare de la RADET, cu TVA, este de 365,96 lei/MWh, însă administraţia locală intenţionează să-l subvenţioneze, astfel încât locuitorii municipiului, racordaţi la sistemul centralizat, să scoată din buzunar 250 lei pentru gigacalorie. Reamintim că furnizare căldurii începe din data de 27 octombrie.
„Nu e o surpriză şi cred că până în momentul de faţă constănţenii nu au niciun motiv să nu vadă consecvenţa mea în a păstra preţul gigacaloriei. Indiferent dacă am primit sau nu ajutor din partea Guvernului, gigacaloria la Constanţa a fost 250 de lei din momentul în care eu am devenit primar interimar la acea perioadă. Indiferent care va fi legislaţia, vom căuta soluţii în primul rând ca să avem căldură şi, în doilea rând, preţul gigacaloriei să fie la un nivel suportabil”, declara edilul cu privire la acest subiect, în cadrul unei conferințe de presă.
F.B.
Vezi şi:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News