Constantin Andronache, numit director general al AFER
Constantin Andronache, numit director general al AFER
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestConstantin Andronache a fost numit, începând de joi, director general al Autorităţii Feroviare Române (AFER), au declarat, conform AGERPRES, surse din domeniul feroviar.
Acesta a fost numit prin Ordinul ministrului Transporturilor 329/15 martie 2018, care intră în vigoare de joi.
Constantin Andronache a fost şef al Departamentului Certificare Subsisteme Structurale şi Vehicule în ONFR (Organismul Notificat Feroviar Român - ONFR).
"După mandatul de anul trecut al lui Victor Badea, care a plecat prin demisie în urma unui miting organizat de angajaţii AFER în faţa Ministerului Transporturilor, directorii generali ai instituţiei sunt schimbaţi tot mai des, ceea ce afectează funcţionarea corectă a AFER", au precizat sursele citate.
Constantin Andronache îl înlocuieşte în funcţie pe Marin Preda, care fusese numit director interimar al AFER în data de 21 noiembrie 2017. Preda l-a înlocuit în funcţie pe Dan Bistreanu, care a fost numit şef al AFER în data de 9 octombrie, după demisia lui Victor Badea.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News