Constantin: Îi degrevăm pe liberali de a negocia protocoale de colaborare cu PC în fiecare judeţ
Constantin: Îi degrevăm pe liberali de a negocia protocoale de colaborare cu PC în fiecare judeţ
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestDaniel Constantin a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Bistriţa, că Alianţa de Centru Dreapta (ACD) este un proiect 'care nu a funcţionat' şi că îi degrevează pe liberali de sarcina de a mai negocia protocoale de colaborare cu PC în judeţele în care acestea nu existătransmite Agerpres. Alianţa de Centru Dreapta este un proiect care nu a funcţionat. Nu există protocol de funcţionare la nivel local în 28 de judeţe, chiar şi în Bistriţa-Năsăud. Asta e mai puţin important, dar am trecut peste aceste chestiuni şi e într-un fel, dacă vreţi, şi o degrevare, o sarcină pe care o luăm de pe umerii Partidului Naţional Liberal de a negocia în fiecare judeţ protocol de colaborare cu Partidul Conservator', a spus Daniel Constantin.
Liderul conservatorilor consideră că mesajul cel mai important pentru cetăţeni este acela că, deşi ACD nu funcţionează, Uniunea Social Liberală va continua în aceeaşi formulă.
"Mi-am exprimat regretul că, din păcate, acest proiect politic nu a funcţionat aşa cum ne-am fi dorit. E o constatare pe care am făcut-o şi eu, şi domnul Antonescu. Nu este niciun motiv de supărare, important este - şi cred că acesta este mesajul cel mai important pentru cetăţeni - că Uniunea Social Liberală funcţionează, va funcţiona în continuare, pentru că e mai mult o obligaţie. În primul rând este o obligaţie pe care o avem către cetăţeni. Cetăţenii ne-au dat încredere, avem o majoritate solidă, avem toate atuurile şi nu avem niciun fel de scuză să nu ducem mai departe acest proiect şi programul de guvernare cu care a fost validat proiectul USL", a afirmat preşedintele PC. Daniel Constantin, în calitate de ministru al Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a participat sâmbătă, la Bistriţa, împreună cu ministrul delegat pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediu de Afaceri şi Turism, Maria Grapini, la o masă rotundă organizată de filiala PC Bistriţa-Năsăud cu fermieri şi întreprinzători din zonă.
Sursa:RTV.net
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News