Construcţia secţiunii Cernavodă - Constanţa din Autostrada Soarelui, achitată din fonduri europene
Construcţia secţiunii Cernavodă - Constanţa din Autostrada Soarelui, achitată din fonduri europene
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestStatul român beneficiază de 305,7 milioane euro din Fondul de Coeziune
Statul român beneficiază de 305,7 milioane euro din Fondul de Coeziune
Comisia Europeană a hotărât să acopere costurile de construcţie a tronsonului Cernavodă - Constanţa din Autostrada Soarelui, finanţat iniţial de statul român printr-un împrumut. Prin această decizie, semnată luni, 12 ianuarie a.c., de comisarul pentru Politică Regională Corina Creţu, statul român beneficiază de 305,7 milioane euro din Fondul de Coeziune, sumă care acoperă 85% din costurile de construcţie a celor 51,3 kilometri de autostradă daţi în folosinţă deja în noiembrie 2012. Pentru a construi Autostrada Soarelui, statul român a contractat în 2005 un împrumut de la Banca Europeană de Investiţii. Pe 2 septembrie 2014, România a cerut Comisiei Europene să finanţeze retroactiv construirea acestui tronson, ale cărui beneficii sunt: diminuarea cu 30% a accidentelor grave de circulaţie între Constanţa şi Cernavodă şi scăderea timpului de călătorie Bucureşti - Constanţa de la 2 h 30 min la 1 h 51 min. Împrumutul de la Banca Europeană de Investiţii va fi folosit pentru a finanţa alte investiţii în infrastructura de transport. „Acesta este un foarte bun exemplu despre măsurile care pot fi luate de către autorităţile române pentru a accelera rata de absorbţie a programelor din perioada 2007-2013", a declarat Comisarul Corina Creţu. „Aşa cum am promis, în 2015 sunt gata să fac tot ce ţine de mine pentru a ajuta statele membre cu probleme de absorbţie să investească o parte cât mai mare din fondurile europene deja alocate”, a mai declarat comisarul. Fondul de Coeziune al Uniunii Europene este destinat statelor membre al căror venit naţional brut (VNB) pe cap de locuitor este mai mic de 90% din media Uniunii. Acesta vizează reducerea disparităţilor economice şi sociale şi promovarea dezvoltării durabile. Printre priorităţile Fondului de Coeziune se află dezvoltarea reţelei transeuropene de transport, din care face parte şi Autostrada Soarelui (A2) aflată pe axa prioritară TEN-T 7. Comisarul European pentru Politică Regională Corina Creţu a înfiinţat la sfârşitul anului trecut un grup de lucru pentru a creşte rata de absorbţie a unor ţări precum România, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ungaria, Slovacia, Slovenia sau Italia. Corina Creţu a declarat că va face tot posibilul pentru a ajuta aceste ţări să investească restul de fonduri deja alocate, aceasta fiind prioritatea zero pentru comisarul european român în 2015.
Alexandra VASILE
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News