Consultare publică privind PUD-ul unui imobil care urmează să fie construit în sit arheologic
Consultare publică privind PUD-ul unui imobil care urmează să fie construit în sit arheologic
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestAutoritățile municipale au demarat, marți, 26 iunie a.c., etapa de consultare publică privind Planul Urbanistic de Detaliu pentru un imobil care urmează să fie construit pe strada Mircea cel Bătrân, nr. 47A.
Situația terenului respectiv este mai deosebită, întrucât să află în sit arheologic, conform Listei monumentelor istorice 2015. Potrivit documentației depuse la dosar, terenul respectiv este liber de construcții, dar pe el se află vestigii arheologice cercetate, consolidate și valorificate muzeistic parțial, care datează din secolul III – VI p.Chr., Epoca romană. Lucrările de salvare, protejare și de punere în valoare a patrimoniului din zonele protejate sunt de utilitate publică, de interes național.
Drept pentru care, având în vedere că se dorește ridicarea unui imobil cu structura S+D+P+5E+6R cu regim (D+P) comercial, str. Mircea cel Bătrân nr. 47A, Direcția Urbanism îi invită pe constănțeni să consultate documentația de urbanism disponibilă în perioada (26.06.2018-10.07.2018) la Serviciul Strategii și Planificare Urbană, etajul 1, camera 121, sediul Primăriei Municipiului Constanța, bd. Tomis nr. 51 și să comunice eventualele obiecţiuni, până la data de 20.07.2018, prin poştă la adresa Primăriei Municipiului Constanţa, Bd. Tomis nr. 51, etaj 1, Serviciul Strategii și Planificare Urbană, pe e-mail la adresa primarie@primaria-constanta.ro sau prin intermediul Registraturii - Centrul de Informare Cetăţeni (C.I.C.) din clădirea City Park Mall, bd. Alexandru Lăpuşneanu nr. 116C, Constanţa.
Investiția este realizată, potrivit documentației, de Verginia Brezeanu, beneficiari fiind Verginia Brezeanu/ Black Waters Sa, iar imobilul urmează să fie construit având spații pentru activități comerciale la demisol și parter și apartamentele la etajele superioare.
Terenul este în sit arheologic, conform listei anexate la Ordinul ministrului Culturii și patrimoniului cultural nr. 2314/2004: situl arheologic „Oraşul antic Tomis“, Peninsula Constanţa, între Bd. Ferdinand, faleza de E a oraşului până la plaja Modern, Cazino, Poarta 1, port comercial, Bd. Termele Romane (fost Marinarilor), Str. Traian, Cod CT-I-s-A-02553, nr. crt. 1; situl urban „Zona peninsulară Constanţa", Faleza Cazino, Poarta 1, Faleza Port Tomis, Faleza plaja Modern, Bd. Ferdinand până la Str. Atelierelor, Str. Traian, Bd. Termele Romane (fost Marinarilor), Cod CT-II-s-B-02832, nr. crt. 486; În zona de protecţie a monumentului istoric Zidul de incintă al cetăţii Tomis, Cod CT-I-m-A-02553.08, nr. crt. 9, Intersecţia Str. Mircea cel Bătrân cu Str. Dragoş-Vodă, intersecţia Bd. Ferdinand cu Str. Răscoala 1907, de-a lungul Bd. Ferdinand până la Teatrul Fantasio, cu prelungirea până la intersecţia Bd. Ferdinand cu Str. St.Mihăileanu şi în continuare până la Poarta 3 Port, datare sec. III- VI p.Chr., Epoca romană.
F.B.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News