REPLICA ONLINE CONSTANTA

20.9° Constanța Mar., 17 Sept. 2024
Anul XX Nr. 6855
20.9° Constanța Marți, 17 Septembrie 2024 Anul XX Nr. 6855
 

Contabila care a golit conturile firmei Barwil a scăpat datorită prescripției penale

Contabila care a golit conturile firmei Barwil a scăpat datorită prescripției penale

Virgil STOIAN 10 noiembrie 2023 | 00:00 3112

Frățilă Sanda Ancuța Daniela a fost condamnată la 3 ani și șase luni de închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de delapidare, prin sentința definitivă a Curții de Apel Constanța din data de 14 decembrie 2020. Cu toate acestea, femeia a reușit, printr-o contestație în anulare, desființarea deciziei penale și rejudecarea apelului pe data de 24 martie 2022. Ei bine, din amânare în amânare, s-a ajuns la prescrierea faptei, astfel că femeia a fost achitată, prin sentința Curții de Apel Constanța, din 8 noiembrie 2023. Sentința este definitivă. Vă reamintim că aceasta a fost acuzată că a golit conturile firmei unde lucra, respectiv Sc Barwil Star Agencies, în funcția de contabil.

Contabila care a golit conturile firmei Barwil a scapat datorita prescriptiei penalefoto cu rol ilustrativ, sursă foto: MarineTraffic.com

Cum a procedat contabila

Potrivit anchetei, ulterior datei la care inculpata Sanda Frățilă, angajată în funcția de contabil, și-a încetat prin demisie raporturile de serviciu cu SC Barwil Star Agencies, s-a constatat existența unor însemnate debite neachitate către furnizori, context în care, procedându-se la verificarea documentelor de evidență contabilă întocmite de către sus-numita în perioada în care a exercitat atribuțiile de serviciu specifice funcției de contabil, precum și la compararea sumelor de bani înscrise în respectivele documente cu extrasele de cont și registrul de casă, s-a stabilit faptul că inculpata și-a însușit în mod fraudulos din patrimoniul societății sume de bani. Ulterior, reprezentanții persoanei juridice vătămate au înaintat organelor de urmărire penală, în completarea plângerii penale formulate, un material conținând rezultatul verificărilor interne suplimentare efectuate cu privire la activitatea desfășurată de către inculpată, în calitate de contabil, interval de timp în care aceasta și-ar fi însușit în mod fraudulos din patrimoniul societății sumele de 471.805 euro, 251.600 dolari SUA și 428.800 lei.

A sustras circa 3.765.142,5 lei

Mai exact, aceasta a luat banii direct din conturile în lei și dolari, reprezentând echivalentul a circa 3.765.142,5 lei, sume pe care le-a ridicat personal în numerar din respectivele conturi, fără a le înregistra în casierie, și pe care nu le-a introdus ulterior în circuitul de încasări și plăți al societății, sens în care a utilizat mai multe manopere frauduloase, destinate disimulării activității infracționale și creării unei aparente concordanțe cu extrasele de cont, constând, pe de o parte, în neevidențierea completă a unora dintre respectivele sume de bani în documentele contabile ale societății, precum și, pe de altă parte, în efectuarea unor înregistrări contabile necorespunzătoare, incorecte sau fictive, fără a avea la bază vreun document justificativ.

Contabila care a golit conturile firmei Barwil a scapat datorita prescriptiei penalefoto cu rol ilustrativ

Date despre Barwil Star

Firma Barwil Star a fost înființată în anul 1994 și are ca principal obiect de activitate ”activități de servicii anexe transporturilor pe apă”. Firma a desfășurat, în principal, activitate de agenturare a navelor, care a constat în reprezentarea armatorilor străini în fața autorităților române, precum și în prestarea unor diferite servicii pentru navele staționate în porturile constănțene și pentru personalul acestora, respectivele servicii presupunând inclusiv punerea la dispoziție a unor sume de bani în lei, destinate achitării cheltuielilor curente, și în valută, destinate plății salariilor personalului navigant. La acest moment, firma este radiată.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Mai știe cineva ce s-a întâmplat cu contabila?
0
0
Mai știe cineva ce s-a intw
0
0
scoafa trebuie data de mancare la porci
1
0
Faaa, te aganajez eu. Ia sa vedem daca ai curaj sa imi faci si mie asa, ca ori te scoteam la produs pana aduceai banii, ori iti taiam tatele si iti coseam p***a chiar daca mergeam la puscarie si te aranjam, ordinara dracu
2
1
p*****a asta si-a gasit fraierii. de mine nu scapa. Daca nu au reusit pe cale legala, ca e o tara nenorocita si corupta, mare lucru daca astia teputi nu vor plati pe cineva sa o bata cu parul si sa o nenoroceasca pe viata. sa ramana in scaun cu rotile, asa merita scarba asta. Si apoi, sa astepte sa se prescrie fapta, exact cum a facut si ea...
5
1

REPLICA


LOTO

6/49
3861614329
5/49
2842529181
joker
17411423166