Continuă alegerile la PNL Constanța
Continuă alegerile la PNL Constanța
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestNicolae Ciocănete
Filiala Constanța a Partidului Național Liberal a continuat, în ultimele zile, seria Comitetelor de Coordonare Locale în organizațiile liberale din Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Rasova, Peștera și Aliman.
Marți, Comitetul de Coordonare Local al PNL Nicolae Bălcescu l-a desemnat în fruntea localității pe viceprimarul Nicolae Ciocănete, în timp ce liberalii din Mihail Kogălniceanu au reconfirmat-o în funcția de președinte al organizației pe primarul Ancuța Belu. În urma centralizării voturilor, Biroul Politic Local al PNL Nicolae Bălcescu are un vicepreședinte – Evantia Albu - șapte membri și un trezorier, în timp ce BPL al PNL Mihail Kogălniceanu are trei vicepreședinți – Toader Panainte, Lăcrămioara Emilia Bursuc și Costel Gachi - șapte membri și un trezorier.
Miercuri, Comitetul de Coordonare Local al PNL Rasova l-a reconfirmat pe Dorel Alexandru în funcția de președinte al organizației. De asemenea, liberalii din Aliman l-au reconfirmat președinte al organizației pe George Nicola, iar în fruntea organizației PNL Peștera a fost reconfirmată Paraschiva Demirel Bobe.
Biroul Politic Local al PNL Aliman are un vicepreședinte – Ionel Popa – cinci membri și un trezorier, BPL al PNL Rasova este format din doi vicepreședinți – Constantin Popescu și Angela Lojniță – nouă membri și un trezorier. Nu în ultimul rând, Biroul Politic Local al PNL Peștera are un vicepreședinte în persoana Mariei Ardeleanu, patru membri și un trezorier.
La ședințele Comitetelor de Coordonare Locale au participat președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, deputații Bogdan Huțucă și Robert Boroianu, secretarul general al PNL Constanța, Septimiu Bourceanu, consilierii județeni Marian Crușoveanu și Baiazid Memiș, precum și secretarul Comisiei de Coordonare și Desfășurare a Alegerilor, Marilena Dragnea.
Comitetele de Coordonare Locale vor continua și în această după-amiază în organizațiile PNL din Mereni, Cobadin, Ciocârlia, Bărăganu și Valu lui Traian.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News