REPLICA ONLINE CONSTANTA

33.4° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
33.4° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Continuă seria acțiunilor de control în stațiile de carburanți din Constanța

Continuă seria acțiunilor de control în stațiile de carburanți din Constanța

Andreea CONDURACHE 12 septembrie 2023 | 14:48 787

Luni, 11 septembrie a.c., au fost verificați 6 operatori economici și 15 mijloace de transport. În acțiune au fost angrenați 28 de inspectori aparținând instituțiilor cu atribuții de control stabilite prin Ordinul Prefectului nr.400/30.08.2023 (Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea“ al județului Constanța; Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat; Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier; Garda Națională de Mediu - Comisariatul Județean Constanța; Inspectoratul de Poliție Județean Constanța; Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală Constanța; Inspectoratul Teritorial de Muncă Constanța; Biroul Vamal de Frontieră Constanța) emis în baza Ordinului viceprim-ministrului nr.133/29.08.2023.

Continua seria actiunilor de control in statiile de carburanti din Constanta

În acțiunea de control comisiile au constatat 28 de deficiențe sau nereguli, cele mai importante fiind:
- neprezentarea documentelor și evidențelor specifice apărării împotriva incendiilor;
- lipsa indicatoarelor standardizate în spațiile cu pericol de explozie/incendiu;
- nerespectarea distanțelor minime față de vecinătăți;
- exploatarea necorespunzătoare a mijloacelor de primă intervenție (stingătoare);
- lipsa marcajelor pentru hidranții exteriori;
- nerespectarea procedurilor de legare la pământ a grupului electrogen;
- neefectuarea verificărilor hidrantului exterior de incendiu;
- lipsa documentelor privind protecția împotriva exploziilor;
- lipsa instruirii SSM (Securitate și Sănătate în Muncă);
- neasigurarea supravegherii medicale a lucrătorilor;
- lipsa analizei de risc la securitate fizică;
- neimplementarea cerințelor minimale la securitate, conform HG 301/2012;
- lipsa proiectului tehnic al sistemului de alarmare;
- conducerea autovehiculului fără utilizarea cartelei tahograf;
- lipsa echipamentelor de pe poziție.

Pentru aceste deficiențe, membrii comisiilor, în funcție de atribuțiile legale, au dispus oprirea din funcționare a 2 instalații, au aplicat 25 de sancțiuni contravenționale, respectiv 11 amenzi în valoare de 25.400 de lei și 14 avertismente.

Totodată comisiile au dispus și 10 măsuri de remediere a deficiențelor care nu făceau obiectul sancțiunilor contravenționale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
cam suspecta
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510