REPLICA ONLINE CONSTANTA

27.4° Constanța Vin., 19 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6795
27.4° Constanța Vineri, 19 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6795
 

Contract de 20 de milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea pentru firma unui deputat PSD condamnat pentru corupție

Contract de 20 de milioane de euro de la Consiliul Județean Tulcea pentru firma unui deputat PSD condamnat pentru corupție

Andreea POPA 19 iulie 2024 | 00:00 448

O firmă din Buzău deținută de familia unui fost deputat PSD condamnat pentru corupție și judecat într-un alt dosar pentru falsificarea declarațiilor de avere a primit un contract de 20 milioane de euro pentru întreținerea drumurilor din județul Tulcea. 

Contract de 20 de milioane de euro de la Consiliul Judetean Tulcea pentru firma unui deputat PSD condamnat pentru coruptieMarian Ghiveciu

Consiliul Județean Tulcea a încheiat pe 13 martie 2024 două acorduri cadru privind „Lucrări de întreținere multianuală vară a rețelei de drumuri județene din județul Tulcea, în perioada 2024-2027”, unul pentru zona Est, respectiv un al doilea pentru zona Vest. 

Contractele atribuite în urma unor licitații au o durată de 36 de luni și au fost câștigat de Mega Edil SRL din satul Lipia, județul Buzău. Firma va încasa  39.944.362,55 lei, fără TVA, pentru lucrările din zona Est, respectiv 39.944.387,59 lei, fără TVA, pentru zona Vest. În total, cele două acorduri au, cu tot cu TVA, o valoare echivalentă a 20 de milioane de euro. 

Mega Edil SRL a încasat deja peste 3,5 milioane de lei, prin intermediul a 8 facturi, după cum reiese din datele publicate de SEAP. 

Contract de 20 de milioane de euro de la Consiliul Judetean Tulcea pentru firma unui deputat PSD condamnat pentru coruptie

Condamnat definitiv la 3 ani de închisoare 

Mega Edil SRL a raportat pentru 2023 afaceri de peste 160 de milioane de lei, mai mult decât dublu față de anul anterior, precum și un profit net de 38,8 milioane lei. Firma are 96 de angajați, dar și datorii de 26 milioane lei. Compania a primit peste 240 de contracte de la stat în ultimii ani, în valoare de câteva sute de milioane de lei, iar majoritatea au venit din partea autorităților din Tulcea.

Unic asociat al societății este Mihaela Georgeta Florea, în timp ce administrator este Sorin Blagău. Chiar dacă la prima vedere cele două nume nu spun nimic mediului de afaceri, Mihaela Georgeta Florea este cumnata lui Marian Ghiveciu, fost deputat PSD de Buzău. În 2016, Ghiveciu a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, într-un dosar privind retrocedarea ilegală a unor terenuri din Buzău.

În decembrie 2020, deputatul PSD Ghiveciu era trimis din nou în judecată de Parchetul General după ce și-a falsificat declarațiile de avere.  
 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
coruptie . fura si da taxa protectie la dna . simplu si eficient
1
0

REPLICA

LOTO

6/49
15382943810
5/49
38202113924
joker
218171712