REPLICA ONLINE CONSTANTA

24.9° Constanța Mie., 14 Aug. 2024
Anul XX Nr. 6821
24.9° Constanța Miercuri, 14 August 2024 Anul XX Nr. 6821
 

Copii din Mangalia, invitaţi la Ziua Copilului din Turcia

Copii din Mangalia, invitaţi la Ziua Copilului din Turcia

Replica API 18 aprilie 2013 | 00:00 362

Prietenie

Prietenie

14 elevi din învăţământul primar ai Liceului Teoretic Callatis vor călători în Turcia, în perioada 18-26 aprilie, ocazie cu care vor participa la manifestările prilejuite de Ziua Copilului din această ţară. Însoţiţi de prof. înv. primar Rodica Codău şi prof. Ghiulserin Sali, ei au dat curs invitaţiei instituţiei de învăţământ Doga School din oraşul Manisa. Cu această ocazie, elevii vor prezenta dansuri populare tradiţionale româneşti şi vor interpreta câteva cântece corale. Timp de nouă zile, se vor împărtăşi experienţe ale elevilor şi cadrelor didactice, într-o atmosferă internaţională, limba de comunicare fiind engleza, evidenţiindu-se astfel importanţa independenţei, păcii, frăţiei şi prieteniei, iniţiate de Ataturk. De asemenea, elevii vor vizita obiective din Turcia care fac parte din patrimoniul cultural universal. În 1920, fondatorul Republicii Turcia, Mustafa Kemal Ataturk a stabilit ziua de 23 aprilie, dedicând-o copiilor, care sunt viitorul naţiunii. Pentru a marca acest eveniment, sunt invitaţi copii din mai multe ţări, care vor prezenta performanţele lor bazate pe dansuri şi cântece tradiţionale, sport şi teatru.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
2353438259
5/49
33731101522
joker
5377104016