REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Copiii fără acte de identitate vor avea acces la sistemul educațional! Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii

Copiii fără acte de identitate vor avea acces la sistemul educațional! Iohannis a semnat decretul de promulgare a legii

Replica API 20 noiembrie 2019 | 02:34 584

Klaus Iohannis a promulgat, luni, Legea prin care copiii fără acte de indentitate să poată fi înscriși în sistemul educațional. În plus, reprezentanții unităților de învățământ la care se solicită înscrierea vor demara procesul de înregistrare și eliberare a unui certificat și cod numeric personal.

„Inițiativa legislativă depusă de către deputata independentă Oana Bîzgan împreună cu alte peste 60 de parlamentare din toate formațiunile politice, prin care se solicită accesul la educație pentru copiii care nu au un CNP a fost promulgată de Președintele României prin decretul nr. 833/2019. Propunerea legislativă a fost cumulată cu alte modificări privind Legea Educației Naționale nr 1/2011, printre care reducerea numărului de ore pentru elevi și legea pentru combaterea bullying-ului în școli, însă pachetul de legi a fost inițial respins de către Președinte, în ianuarie 2019, motivația fiind exclusiv legată de reducerea numărului de ore”, se arată într-un comunicat de presă al deputatului USR Oana Bîzgan.

Inițiatorul proiectului, Oana Bîzgan, a transmis că peste 10.000 de copii se află în imposibilitatea de a putea fi înscriși în sistemul educațional, din cauza lipsei actelor de identitate, ceea ce ar putea duce la sărăcie și excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz și violență sau trafic de persoane

„Prin acest demers este modificată Legea educaţiei naţionale în așa fel încât copiii fără acte de identitate să poată fi înscriși în sistemul educațional. Estimativ peste 10000 de copii se află în această situație. În plus, reprezentanții unităților de învățământ la care se solicită înscrierea vor anunța în cel mai scurt timp serviciile abilitate, pentru demararea procesului de înregistrare și eliberare a unui certificat de naștere și a unui cod numeric personal. Dreptul la educație este garantat tuturor copiilor din țara noastră, atât prin Constituție cât și prin Convențiile internaționale la care România este parte, precum Declarația Universală a Drepturilor Omului a Organizației Națiunilor Unite. Lipsa documentelor de identitate afectează atât acești copii, cât și întreaga comunitate, printr-un risc crescut de sărăcie și excluziune socială, analfabetism, expunerea la abuz și violență sau trafic de persoane”, a afirmat deputatul USR.

La rândul său, deputatul PNL Mara Mareș a spus că statul trebuie să corecteze situația discriminatoare.

„Nu este vina copiilor că nu au actele necesare înscrierii la școală; nu ei sunt responsabili pentru faptul că, dintr-un motiv sau altul, nu au CNP. Statul are datoria să intervină prin serviciile de asistență socială pentru a corecta această situație discriminatoare – este dreptul fiecărui copil să beneficieze de un start egal în viață", a motivat deputatul PNL.

stiripesurse.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Indemnizatiile speciale si pensiile speciale la magistrati, si la toti specialii, cand le anulati cum ati promis domnilor de la PNL? Platim la CEDO din vina lor, comisia de la Venetia spune ca justitia este varza...toti sunt putrezi de bogati...Specialii astia au tinut si tin tara-n loc! Fara pensii speciale si alte specialitati, pentru nimeni! TOTI suntem egali in fata legii, asa spune CONSTITUTIA!! Nu mai faceti voi, politicienii, legi speciale ca sa ne furati! Bugetul este al tarii, al tuturor romanilor, nu doar pentru voi, o mana de HOTI. Nu ne mai furati cu o lege facuta de HOTI! Stop.
3
0

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510