Copil de 15 ani, arsuri pe 90% din corp, după ce s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat
Copil de 15 ani, arsuri pe 90% din corp, după ce s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestUn copil în vârstă de 15 ani a ajuns miercuri seara la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu cu arsuri pe 90% din corp după ce s-ar fi urcat pe un vagon şi s-ar fi electrocutat, a informat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Mihaela Ţicleanu.
Potrivit acesteia, adolescentul prezintă arsuri de gradele 2, 3 şi 4 şi un politraumatism prin cădere de la înălţime.
"A fost adus la Unitatea de Primiri Urgenţe un copil în vârstă de 15 ani cu arsuri de gradele 2, 3 şi 4 pe 90% din corp. De asemenea, copilul prezenta şi politraumatism prin cădere de la înălţime. Era conştient când a fost adus. Din ce am aflat, s-a urcat pe un vagon şi s-a electrocutat. A fost stabilizat în UPU şi transferat la Spitalul 'Grigore Alexandrescu' din Bucureşti, secţia Chirurgie plastică", a spus Mihaela Ţicleanu, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News