REPLICA ONLINE CONSTANTA

32.7° Constanța Mar., 16 Iul. 2024
Anul XX Nr. 6792
32.7° Constanța Marți, 16 Iulie 2024 Anul XX Nr. 6792
 

Copilul găsit în râul Mureş în Ungaria, una dintre victimele bărcii răsturnate

Copilul găsit în râul Mureş în Ungaria, una dintre victimele bărcii răsturnate

A.V. 10 mai 2023 | 00:00 1417

Poliţiştii arădeni au confirmat, marţi seară, că victima găsită luni în râul Mureş, pe teritoriul Ungariei, este unul dintre cei doi copii daţi dispăruţi după ce o barcă cu 12 oameni s-a răsturnat în râu, în 30 aprilie, în judeţul Timiş.Copilul gasit in raul Mures in Ungaria, una dintre victimele barcii rasturnate

„În seara zilei de 9 mai a.c., în urma schimbului de informaţii cu Punctul de Contact Cenad, din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, am fost informaţi despre faptul că a fost stabilită identitatea cadavrului minorului descoperit pe râul Mureş, în Mako, Ungaria, în după-amiaza zilei de 8 mai a.c. Este vorba despre unul dintre copiii minori căutaţi din seara zilei de 30 aprilie a.c., când pe râul Mureş o barcă cu 12 ocupanţi s-a scufundat", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad, potrivit Agerpres.

Luni, IPJ Arad informase că în zona localităţii ungare Mako a fost găsit trupul neînsufleţit al unui băiat, iar cadavrul a fost transportat la serviciul de medicină legală Szeged pentru identificare.

O barcă în care se aflau 12 persoane s-a răsturnat, în seara zilei de 30 aprilie, în râul Mureş, în judeţul Timiş, un copil de 3 ani din Semlac decedând, în timp ce patru persoane (doi bărbaţi şi doi copii) au fost date dispărute.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad informaseră în 1 mai că barca nu era înmatriculată, iar cel care o conducea, un bărbat de 33 de ani, nu avea permis şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, el fiind reţinut pentru 24 de ore pentru ucidere din culpă. În 2 mai, la expirarea măsurii reţinerii, bărbatul a fost eliberat.

„În seara zilei de 30 aprilie, în jurul orei 20,40, un bărbat de 33 de ani, din Semlac, s-a deplasat de pe malul stâng al râului Mureş (Periam Port, judeţul Timiş) spre malul drept (judeţul Arad), în extravilanul localităţii Semlac, cu o barcă din lemn. În ambarcaţiune, din extravilanul localităţii Semlac, s-au îmbarcat 11 persoane (5 majore şi 6 minore), pentru a ajunge în Periam Port. La aproximativ 2-3 metri de mal, ambarcaţiunea s-a scufundat”, preciza IPJ Arad.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
La fel ca in cazul din Serbia cand niste parinti psihopati a caror copii l au molestat ani de zile pe criminalul de 14 ani care nu a mai suportat pulyngul. Parintii celor ucisi ar trebui bagati la puscarie
1
2

REPLICA

LOTO

6/49
46143034444
5/49
2310722517
joker
43736234510