REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 18 Oct. 2024
Anul XX Nr. 6886
11.6° Constanța Vineri, 18 Octombrie 2024 Anul XX Nr. 6886
 

Coreea de Nord: Kim Jong Un a mânuit o armă de foc în timpul unei inspecţii la o bază de antrenament

Coreea de Nord: Kim Jong Un a mânuit o armă de foc în timpul unei inspecţii la o bază de antrenament

A.F. 8 martie 2024 | 00:00 228

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a mânuit o armă de foc în timp ce inspecta o bază importantă de antrenament, îndemnând armata să-şi intensifice "exerciţiile de război real", a informat joi presa de stat nord-coreeană, relatează AFP.

Coreea de Nord: Kim Jong Un a manuit o arma de foc in timpul unei inspectii la o baza de antrenamentKim Jong Un

Purtând o jachetă de piele neagră, Kim Jong Un a vorbit cu soldaţi în uniforme de camuflaj şi puternic înarmaţi, a supravegheat exerciţii de tragere şi a inspectat arme, potrivit imaginilor publicate de agenţia de presă oficială KCNA.

În timpul vizitei sale miercuri la această bază, situată într-o regiune din vestul ţării, liderul nord-coreean a cerut armatei "să-şi intensifice în mod constant exerciţiile de război real cu scopul de a-şi îmbunătăţi rapid capacităţile de luptă pentru a se pregăti (într-o manieră) perfectă pentru război", a spus KCNA.

Aceste declaraţii survin în momentul în care Seulul şi Washingtonul desfăşoară exerciţii militare comune, denumite "Scutul libertăţii". Acestea includ exerciţii de interceptare a rachetelor şi trageri reale.

Phenianul a calificat aceste exerciţii drept "nechibzuite" şi a ameninţat Coreea de Sud şi SUA că vor plăti un "preţ mare" pentru ele.

Fotografiile publicate de KCNA îl arată, de asemenea, pe liderul nord-coreean aplaudat de soldaţi care îi "promit o loialitate profundă" în "lupta sacră pentru securitatea ţării".

Coreea de Nord a condamnat de mult timp exerciţiile militare comune dintre Statele Unite şi Coreea de Sud, pe care le consideră ca fiind repetiţii pentru o invazie.

Phenianul, care dispune de arme nucleare, a efectuat deja teste de armament ca răspuns la exerciţii comune de acest gen.

Seulul a declarat marţi că armata sa este pe deplin pregătită pentru orice provocări din partea Coreii de Nord.

De la începutul anului, Phenianul a clasificat Coreea de Sud drept "principalul său inamic", a închis agenţiile dedicate reunificării şi dialogului intercoreean şi a ameninţat cu războiul pentru orice încălcare, oricât de minoră, a teritoriului său.

În februarie, liderul nord-coreean a declarat că nu va ezita să "anihileze" Coreea de Sud în cazul în care ţara sa va fi atacată, citează Agerpres.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA


LOTO

6/49
18411739468
5/49
739244635
joker
630232677